Cazinourile şi sălile de jocuri ar putea dispărea de la parterul blocurilor! Unde ar putea fi mutate

Cazinourile şi sălile de jocuri ar putea dispărea de la parterul blocurilor pentru a fi mutate la periferie, informează observator.tv.

Este un proiect al unui consilier municipal, care speră să reducă astfel numărul dependenţilor. Lucian Iliescu vrea să-şi convingă colegii să interzică funcţionarea sălilor în oraş: Totul a plecat de la un mesaj pe care mi l-a dat un tânăr din București în care mi-a povestit drama prin care trece el. Faptul că a reușit sa-și piardă toți banii la jocurile de noroc și că este un om terminat și distrus, a declarat Lucian Iliescu, consilier general PMB, pentru Antena 1.

Potrivit proiectului, acestea ar urma să fie mutate la marginea oraşelor, mai arată sursa citată.

Sursă foto: Antena 3