CAZUL BEBELUSULUI MORT: Ministerul Sanatatii cere sanctiuni la Maternitatea din Iasi

Ministerul Sanatatii (MS) cere sanctiuni la Maternitatea din Iasi, in cazul unei familii care acuza medicii de malpraxis, dupa ce bebelusul a fost declarat mort la nastere. Totodata, Ministerul Sanatatii cere schimbarea managerului si directorului medical.

Moartea bebelusului de la Maternitatea “Elena Doamna” din Iasi, in urma cu doua saptamani, a scos la iveala inca o data hibele din sistemul medical romanesc. Medicii legisti au stabilit ca fatul murise cu 24 de ore inainte ca mama sa fie operata de cezariana, si nu la nastere asa cum a sustinut chiar conducerea spitalului.

Tatal copilului a declarat ca sotia lui s-a chinuit o noape intreaga sa nasca, insa nici un doctor nu a ajutat-o, iar bebelusul pe care il asteptau a murit. Ministerul Sanatatii face verificari in acest caz, mai ales ca medicii pretind ca au verificat-o pe gravida de mai multe ori in noaptea nasterii.

Rezultatul necropsiei arata ca bebelusul, o fetita care ar fi trebuit sa se nasca perfect sanatoasa, a murit cu 24 de ore inainte de momentul in care a fost facuta cezariana. “Raportul este fundamentat pe constatarile macro-microscopice si pe datele din literatura pe care ni le asumam si le sustinem”, a spus Diana Bulgaru, director IML Iasi.

Raportul contrazice declaratiile conducerii Maternitatii “Elena Doamna” din Iasi, care a sustinut atunci ca bebelusul a murit in dimineata de 9 septembrie. Mai mult, doctorii au pretins ca au controlat-o pe gravida de patru ori in noaptea nasterii.

“Au fost facute patru trasee de urmarire a mamei si a fatului la 12.30, la 2.40, 4.50 si 5.55. Din pacate, pe fondul fragilitatii fatului probabil ca s-a produs decesul”, a spus Razvan Socolov, director medical al Maternitatii “Elena Doamna” Iasi.

“Cand am venit in spital era viu. Am avut asigurarile ca e viu avem documente care sa ateste ca medicii au spus si au pus parafa si semnatura ca e viu. Ce vreau sa stiu e atat: de ce eu pe data de 8 am intrat cu copilul in spital si pe data de 9 am iesit cu el mort. Din ce vina, din a cui cauza?”, a spus Constantin Ciobanu, tatal bebelusului.

Directorul medical al maternitatii a declarat, miercuri, pentru Mediafax ca cel mai probabil bataile inimii ale fatului au fost confundate cu cele ale mamei. Cand au pierdut bebelusul, parintii au acuzat ca o noapte intreaga medicii maternitatii nici nu s-au uitat la gravida. Timp de 8 ore, femeia de 26 de ani a trecut prin chinuri groaznice, pentru ca in final, dimineata, doctorii sa-i faca cezariana si sa-i spuna ca bebelusul e mort.

Tanara e si acum in stare de soc, dupa ce a pierdut fetita pe care si-o dorea de trei ani de zile. In tot acest timp, sotul ei gaseste putere sa lupte pentru a face dreptate. Ministerul Sanatatii, DSP, Colegiul Medicilor si Parchetul desfasoara anchete in acest caz.