Dosarul mortii cantaretei Madalina Manole s-a inchis definitiv. Vezi motivarea sentintei

Dosarul  “Madalina Manole – moarte suspecta” s-a inchis definitiv. Motivarea sentintei are 13 pagini si ii da dreptate fostului sot, Petru Mircea!

Dosarul “Madalina Manole – moarte suspecta” s-a inchis definitiv. In dosarul “Madalina Manole – moarte suspecta” nu mai exista nicio cale de atac (decat, in mod exceptional, cai extraordinare de reviziuire: daca apar noi probe – directe sau indirecte, judiciare sau extrajudiciare – ori noi martori).

Judecatorul Marino Marin noteaza in sentinta, conform ziarulring.ro: „In legatura cu stabilirea daca decesul numitei M.M.A (n.r. – Mircea Magdalena Anca, adica Madalina Manole) a intervenit ca urmare a unei sinucideri sau a unei infractiuni de omor s-a apreciat ca nu se mai impun explicatii suplimentare prin raportare la faptul ca insasi instanta, prin sentinta de retrimitere a cauzei la procuror, a constatat ca, in legatura cu acest aspect, concluzia sinuciderii a fost stabilita in mod legal si temeinic”.

Judecatorii au stabilit ca nu exista probe care sa il incrimineze pe sotul Madalinei: “In raport cu activitatile realizate initial si cu cele efectuate dupa retrimiterea cauzei de catre instanta la Parchet, nu au rezultat elemente din care sa reiasa ca vreo alta persoana ar fi exercitat, in intelesul legii penale romane, acte de determinare sau de inlesnire a sinuciderii fata de victima. (…) Atat activitatea de determinare, cat si cea de inlesnire trebuie realizate de autor cu intentie, savarsirea faptei din culpa nefiind incriminata. In ceea ce il priveste pe Mircea Petru, s-a apreciat ca trebuie specificat ca din intreg ansamblul probator nu au rezultat elemente care sa conduca la ideea ca ar fi determinat-o in vreun fel pe sotia sa sa ia hotararea de a se sinucide, toate elementele existente la dosar convergand spre concluzia ca actul suicidal al victimei a fost numai rezultatul propriei vointe a acesteia.”, noteaza judecatorul Marino Marin.

Judecatorul explica si de ce atat mama lui Petru Mircea, cat si Berta Slav, admiratoarea Madalinei, nu ar fi avut cum s-o determine pe artista sa se sinucida. “Nici in ceea ce o priveste pe numita S.B.A. (n.r. – Slav Berta) nu s-a tras concluzia ca prin activitatea sa ar fi determinat-o in vreun fel pe Mircea Magdalena Anca sa se sinucida. (…) De asemenea, Parchetul a apreciat ca din nici un element al dosarului nu rezulta ca ar fi existat vreo activitate de determinare sau inlesnire a sinuciderii in raport cu numita Mircea Maria (mama numitului Mircea Petru)”, se mai arata in motivarea sentintei.

Ion Manole, tatal Madalinei, are la dispozitie sase luni pentru a se adresa CEDO in acest caz.

Sursa foto: bestmusic.ro