Cazul MIRCEA BASESCU: Cinci membri ai familiei lui Bercea Mondial, trimisi in judecata pentru santaj

Cinci dintre membrii familiei lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, respectiv sotia acestuia, doi fii, fiica si ginerele sau, au fost trimisi in judecata de procurorii anticoruptie din Constanta, fiind acuzati de santajarea lui Mircea Basescu, fratelui presedintelui Traian Basescu.

Potrivit unui comuniact al Directiei Nationale Anticoruptie, in rechizitoriul intocmit de procurori se arata ca in 1 noiembrie 2013 Florin Anghel, fiul lui Bercea Mondial, i-ar fi cerut lui Mircea Basescu, fratele presedintelui Traian Basescu, 280.000 de euro, in caz contrar amenintand cu dezvaluirea in presa a unor informatii compromitatoare, de coruptie, in care ar fi fost implicat acesta si familia sa.

In 26 martie 2014, Florin Anghel, impreuna cu mama sa, Fanica, l-au amenintat si pe Marian Capatana, martor in dosar, pentru a-l determina sa dea suma de 280.000 de euro sau sa isi transfere averea in proprietatea lor. Ulterior, in 26 mai si 29 mai, fiica lui Bercea, Izaura Anghel, concubinul acesteia, Marius Constantin, si fratele minor al femeii, Grinica Ion Anghel, au mers din nou la Mircea Basescu, cu aceleasi amenintari despre pretinsa implicare in infractiuni de coruptie, cu scopul de a-l determina sa ii dea cei 280.000 de euro.

Citeste si: INREGISTRARILE VIDEO cu Mircea Basescu, admise ca PROBE

Conform sursei citate, in 29 mai cei trei au primit 10.000 de euro de la Mircea Basescu, fiind prinsi in flagrant de procurorii anticoruptie.

”Raportat la aceasta infractiune de santaj, retinerea prevederilor privind circumstanta agravanta este justificata deoarece aceasta a fost comisa in forma de participatie a coautoratului de trei inculpati – Constantin Marius, Anghel Izaura si inculpatul minor Anghel Grinica Ion”, se mentioneaza in rechizitoriul DNA.

Doua zile mai tarziu, la data de 31 mai, Florin Anghel i-a telefonat lui Mircea Basescu, din Penitenciarul Colibasi, unde executa o pedeapsa intr-un alt dosar, si i-a cerut sa isi retraga plangerea formulata si sa dea declaratii din care sa rezulte inexistenta faptei de santaj, astfel incat Marius Constantin sa fie pus in libertate prin admiterea contestatiei formulate impotriva incheierii de arestare a Tribunalului Constanta. Fiul lui Bercea Mondial a amenintat ca, in caz contrar, va dezvalui, prin intermediul presei, inregistrari care sa sutina implicarea acestuia in savarsirea unor infractiuni de coruptie.

Citeste si: RECURSUL LUI MIRCEA BASESCU SE JUDECA VINERI

Procurorii Directiei Nationale Anticoruptie – Serviciul Teritorial Constanta au finalizat rechizitoriul si au dispus trimiterea in judecata a celor cinci inculpati.

Astfel, ginerele lui Bercea Mondial, Marius Constantin, a fost trimis in judecata, in stare de arest preventiv, pentru santaj cu circumstante agravante, in stare de recidiva, iar concubina acestuia, Izaura Anghel, si fratele ei minor, Grinica Ion Anghel (17 ani), ambii aflati sub control judiciar, au fost trimisi in judecata pentru santaj cu circumstante agravante.

Florin Anghel, fiul cel mare al lui Bercea Mondial, a fost trimis in judecata pentru trei infractiuni concurente de santaj, dintre care una in stare de recidiva, in timp ce mama acestuia, Fanica Anghel, pentru savarsirea infractiunii de santaj.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Constanta, cu propunerea mentinerii masurii arestarii preventive in cazul lui Marius Constantin si a masurii controlului judiciar an cazul Izaurei Anghel si a lui Grinica Ion Anghel.

Tribunalul Bucuresti a decis, in 20 iunie, arestarea preventiva pentru 30 de zile a lui Mircea Basescu, pentru trafic de influenta, si a lui Marian Capatana, cel care ar fi fost intermediarul banilor pe care familia lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, i-ar fi dat fratelui presedintelui Traian Basescu.

Decizia a fost contestata la Curtea de Apel Bucuresti, care va judeca in 27 iunie dosarul, urmand sa decida definitiv daca Mircea Basescu si Marian Capatana raman in arest sau vor fi cercetati in libertate.