CCR a respins sesizarile PNL privind votul in cazul SOVA si desfiintarea INSPECTIEI MUNCII

Curtea Constitutionala a respins, miercuri, sesizarile facute de PNL privind reluarea votului Senatului in cazul cererii DNA de incuviintare a retinerii si arestarii preventive a lui DAN SOVA si respectiv privind comasarea Inspectiei Muncii si Agentiei Nationale pentru Plati si Inspectie Sociala.

Cele doua sesizari au fost discutate, miercuri, de CCR si respinse ca inadmisibile.

Curtea Constitutionala a cerut, in 15 iunie, un punct de vedere Biroului Permanent al Senatului la sesizarea facuta de 36 de senatori, referitor la neconstitutionalitatea hotararii din 2 iunie, privind respingerea cererii de incuviintare a retinerii si arestarii preventive a senatorului Dan sova, in dosarul “Turceni – Rovinari”.

“Am trimis o scrisoare Curtii Constitutionale, care ne-a solicitat un punct de vedere in legatura cu sesizarea unor membri ai Senatului vizavi de votul pentru respingerea cererii de incuviintare a retinerii si arestarii senatorului Dan Sova. A fost insusit acest punct de vedere. Punctul de vedere spune foarte clar ca a fost corect din punct de vedere procedural si ca ne-am inscris in opinia Senatului in lucrurile pe care le-a solicitat Curtea Constitutionala in decizia cu privire la o alta hotarare declarata neconstitutionala in aceeasi situatie”, declara atunci vicepresedintele social-democrat al Senatului, Cristian Dumitrescu.

Presedintele Comisiei juridice a Senatului, senatorul PNL Catalin Boboc, anunta in 8 iunie ca a fost depusa o noua contestatie in cazul votului pentru Dan Sova.

“Sova ar trebui, ca orice cetatean simplu, sa mearga in fata unei instante, iar aceasta sa se pronunte asupra cererilor Parchetului”, spunea Boboc.

In 25 martie, Senatul a constatat ca cererea Directiei Nationale Anticoruptie de incuviintare a retinerii si arestarii preventive a senatorului Dan Sova, care a primit 79 de voturi “pentru” si 67 “impotriva”, nu intruneste conditiile legale.

PNL a sesizat, in 23 aprilie, Curtea Constitutionala, aratand ca “Senatul trebuia sa-si asume decizia prin care incuviinteaza ori nu retinerea si arestarea preventiva a senatorului in cauza”.