Ce face micuța Sorina în America! Imaginile care au revoltat opinia publică din România

Mulți români se întreabă ce face în America Sorina, fata înfiată cu scandal din România. Ei bine, ultimele filmări postate de sora vitregă a micuței în vârstă de numai 7 ani a șocat o țară întreagă! Sorina a fost filmată cu un obiect în mână în timp ce mimează fumatul. Românii se roagă însă să nu fi mimat altceva!

Imaginile cu Sorina au fost publicate de sora sa vitregă. Cele două copile au mai postat filmări în care dansează lasciv și chiar se ating în zonele intime, potrivit wowbiz.ro! Așadar, este un adevărat dezmăț în America. Imaginile i-au scandalizat pe membrii familiei Șărămăt, unde copila a crescut până la vârsta de 7 ani. Familia asistentului maternal care a crescut-o pe Sorina de când era bebeluș speră ca justiția să le facă dreptate și micuța să revină în România.

”Suntem scandalizați și șocați, în egală măsură! Nu se poate așa ceva, nu vorbesc de vârsta fetelor, cât de Sorina, care e o fată cuminte, la locul ei! Este inadmisibil să crești așa copilul, e scandalos până la cer! Poate așa se convinge toată lumea unde îi e mai bine Sorinei, cu noi, familia ei, sau printre străini! Sperăm din tot sufletul ca justiția română să-și urmeze cursul și adopția să fie anulată, pentru ca Sorina să revină la casa ei, în casa noastră!”, a declarat Vasile Șărămăt.

Tribunalul București a decis deschiderea procesului privind nulitatea absolută a adopției Sorinei, după ce familia Șărămăt a adus probe care arată falsurile pe care le-au făcut reprezentanții autorităților pentru ca fata să poată fi înfiată de familia din SUA. Pe 21 octombrie, avocatul Victor Dumitrică a dat speranțe mari tuturor susținătorilor familiei Șărămăt, confirmând redeschiderea cauzei și acceptarea noilor probe depuse la dosarul anulării adopției. Tot avocatul a fost cel care a postat o altă filmare cu sora vitregă a Sorinei, care înjură într-un clip interzis minorilor.

Sursa foto: wowbiz