Ce i-a făcut Petru cel Mare amantului soției sale?

Petru I al Rusiei cunoscut și sub denumirea de Petru cel Mare a condus Rusia din 1682 până la moartea sa, în anul 1725. Acesta a avut una dintre cele mai lungi domnii din istorie: 43 de ani.

În toată această perioadă, Petru cel Mare a reușit să influențeze și să schimbe pentru totdeauna soarta țării sale pe toate planurile. Acesta este monarhul care a modernizat societatea rusă.

Cu dragostea, Petru cel Mare nu a stat mereu bine. După o primă căsătorie eșuată, acesta s-a îndrăgostit de o țărancă suedeza, Marta, harnică, sănătoasă, veselă, scurtă și îndesată ce va deveni viitoarea împărăteasă a Rusiei. De dragul țarului, aceasta trece la ortodoxie și renunță la numele Marta, fiind botezată Ecaterina Alekseevna. Cei doi s-au căsătorit pe data de 19 februarie 1711 la ora 7 dimineața, în mare secret, din cauza faptului că Marta nu avea sânge albastru.

Un episod memorabil ar fi avut loc la puțină vreme de la oficializarea relației. Petru cel Mare și-a dat seama că aleasa inimii sale nu era chiar ușă de biserică. Astfel, în urma unei investigații, țarul a aflat că amantul era chiar fratele fostei amante a lui Petru, Anna Mons.

Cum l-a executat Petru cel Mare pe amantul soției?

Petru cel Mare l-a executat pe amantul soţiei sale şi a obligat-o pe aceasta să păstreze capul său într-un borcan cu alcool în dormitor. Oribil, nu-i așa? Se pare că împărăteasa a ținut capul „murat” în alcool, la marginea patului, câteva luni bune. Totuși, căsnicia dintre cei doi a continuat și Marta i-a dăruit lui Petru 12 copii dintre care doar doi au supraviețuit: Anna, viitoare Ducesă de Holstein-Gottorp și Elisabeta, viitoare împărăteasă a Rusiei.

Sursa traducere: shtiu.ro