Ce înseamnă starea de alertă. Care sunt prevederile legii

Starea de alertă, conform legii, constă în „punerea de îndată în aplicare a planurilor de acțiuni și măsuri de prevenire, avertizare a populației, limitare și înlăturare a consecințelor situației de urgență”.

Potrivit OUG nr. 21/2004, pe timpul stării de alertă se pot dispune, cu respectarea prevederilor art. 53 din Constituţia României, republicată, măsuri pentru restrângerea unor drepturi sau libertăţi fundamentale referitoare, după caz, la libera circulaţie, inviolabilitatea domiciliului, interzicerea muncii forţate, dreptul de proprietate privată ori la protecţia socială a muncii, aflate în strânsă relaţie de cauzalitate cu situaţia produsă şi cu modalităţile specifice de gestionare a acesteia.

În localităţi, starea de alertă este declarată de primar, cu aprobarea prefectului. Pentru un judeţ, decizia aparţine prefectului şi trebuie aprobată de ministrul Administraţiei şi Internelor. Zonele afectate de pandemie, la fel ca cele afectate alteori de inundaţii, incendii sau zăpezi pot fi evacuate şi se pot acorda ajutoare de urgenţă.

Pe timpul stării de alertă, se pot dispune orice măsuri care sunt necesare pentru înlăturarea stării de forţă majoră. Potrivit articolului 4 din OUG nr. 21/2004, pe durata situaţiilor de urgenţă sau a stărilor potenţial generatoare de situaţii de urgenţă se întreprind, în condiţiile legii, după caz, acţiuni şi măsuri pentru:

avertizarea populaţiei, instituţiilor şi agenţilor economici din zonele de pericol

declararea stării de alertă în cazul iminenţei ameninţării sau producerii situaţiei de urgenţă

intervenţia operativă cu forţe şi mijloace special constituite, în funcţie de situaţie, pentru limitarea şi înlăturarea efectelor negative

acordarea de ajutoare de urgenţă

instituirea regimului stării de urgenţă, în condiţiile prevăzute de art. 93 din Constituţia României, republicată;

solicitarea sau acordarea de asistenţă internaţională

acordarea de despăgubiri persoanelor juridice şi fizice

De asemenea, conform ordonanței, pe timpul stării de alertă se pot dispune, cu respectarea prevederilor art. 53 din Constituţia României, republicată, măsuri pentru restrângerea unor drepturi sau libertăţi fundamentale referitoare, după caz, la libera circulaţie, inviolabilitatea domiciliului, interzicerea muncii forţate, dreptul de proprietate privată ori la protecţia socială a muncii, aflate în strânsă relaţie de cauzalitate cu situaţia produsă şi cu modalităţile specifice de gestionare a acesteia.

Declararea stării de alertă din zona supusă regimului stării de asediu sau de urgenţă, de evacuare a persoanelor a căror prezentă nu se justifică în cazul situaţiilor de urgenţă la nivel naţional sau pe teritoriul mai multor judeţe, se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, iar la nivel judeţean sau al municipiului Bucureşti, în Monitorul Oficial al autorităţii administrativ-teritoriale respective.

Reamintim că surse politice citate de Digi 24 au precizat că președintele Iohannis și premierul Orban analizează varianta instituirii stării de alertă după 15 mai când se va încheia starea de urgență.

Sursa foto: rtv