Ce sponsor le-a tras o țeapă de 121 de milioane de euro celor de la Inter și AS Roma

Inter Milano și AS Roma au semnat contracte cu DigitalBits, o companie de criptomonede, în septembrie 2021, însă au rămas cu buza umflată.  Inter trebuia să primească 85 de milioane de euro pentru o perioadă de 3 ani, iar Roma trebuia să încaseze 36 de milioane, pentru aceeași perioadă de timp.

Pentru că nu au văzut nici măcar un euro din această sumă imensă formațiile din Serie A au hotărât îndepărtarea logoului firmei de pe tricouri, scrie presa internațională.

După 33 de etape disputate în acest sezon din Serie A, Napoli fiind deja campioană, Inter se află pe locul 4, cu 60 de puncte, iar AS Roman este pe 7, în afara locurilor de cupele europene, cu 58 de puncte. Totodată,  Inter Milano se va lupta cu rivala tradițională, AC Milan, pentru un loc în finala Champions League, iar AS Roma o va întâlni pe Bayer Leverkusen în semifinalele Europa League.

Sursa foto: sport