Ce spune Mihai Mărgineanu despre plecarea din România

Mihai Mărgineanu (48 de ani) şi-a uimit fanii, luna trecută, când a postat pe Facebook un mesaj din care toți au înțeles că se va muta în Spania, împreună cu soția și cu cei doi copii.

Interpretul lui Ardiles din ”Las Fierbinți” a acordat un interviu pentru click.ro, în care a vorbit despre așa-zisa plecare din România. Mihai Mărgineanu susține că se simte bine în România, unde are contracte pe bandă rulantă, iar în vila din Spania, pe care o deține, va merge doar în vacanțe:

Citește și: PLEACĂ UNUL CÂTE UNUL! MIHAI MĂRGINEANU ȘI-A MUTAT FAMILIA ÎN ALTĂ ȚARĂ

„Familia mea are o casă în Spania, dar nu am de gând să plec din România, nici nu am avut vreodată să plec. Dacă voiam, emigram în 1980. S-a interpretat greşit, m-am trezit că mă întreabă lumea dacă m-am mutat în altă țară. Eu plec mai mereu peste graniță, cânt acolo sau mă plimb. Dar nu am de gând să-mi iau copiii de la şcoala unde învaţă foarte bine, la Liceul ”Gheorghe Lazăr”. Am concerte aici, am o viaţă frumoasă şi fericită, fac lucruri frumoase şi fac ce-mi place. Cred că asta-i ţelul oricărui om, să fie fericit”, a declarat Mihai Mărgineanu pentru click.ro.

Sursa foto: pro tv