Ce spune Sylvester Stallone despre rolul din „Tulsa King”! Video

Sylvester Stallone, în vârstă de 76 de ani, a recunoscut că rolul Dwight ”The General” Manfredi din serialul „Tulsa King” ar putea fi „cântecul său de lebădă” în ceea ce privește actoria, notează jurnaliștii de la IndieWire.

Sylvester Stallone a acordat un interviu la IndieWire în cadrul căruia a recunoscut că este pregătit să renunțe la actorie și că „Tulsa King”, un serial cu și despre mafioți, al cărui prim sezon s-a terminat recent ar putea fi ultimul proiect în care este implicat.

„Aș putea, dar poate nu partea de jucat. Mă îndoiesc de aspectul privind jucatul. Cred că acesta ar putea fi cântecul meu de lebădă. Ideea este în felul următor: Ei (producătorii) vin cu o idee, cu un concept, dar tu, dacă ești un scenarist, știi să croiești lucrurile în funcție de punctele tale forte și să eviți slăbiciunile”, a declarat Sly.

Tulsa King, difuzat începând cu luna noiembrie 2022 pe Paramount+,  a avut parte de recenzii bune din partea criticilor și a fost apreciat de fani, fiind așteptat cel de-al doilea sezon.

Sursa foto: billboard