Ce tratament experimental are rezultate foarte bune împotriva coronavirusului

tratament coronavirus

Un tratament experimental câștigă tot mai mult teren în lupta împotriva coronavirusului. Numeroși pacienți cu forme severe care au urmat acest tratament experimental și-au revenit rapid, iar cei mai mulți dintre ei au putut pleca acasă din spital după numai câteva zile.

Este vorba despre tratamentul experimental cu Remdesivir. Pacienţii cu Covid-19 aleşi pentru studiul clinic au avut simptome respiratorii severe şi febră. După administrarea Remdesivir au fost capabili să părăsească spitalul după mai puţin de o săptămână de tratament, informează STAT News, citat de Mediafax. „Cea mai bună veste este că majoritatea pacienţilor noştri au fost deja externaţi, ceea ce este grozav. Am pierdut doar doi pacienţi”, a spus dr. Kathleen Mullane, specialist în boli infecţioase la Universitatea din Chicago, care conduce studiul clinic.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a declarat încă din luna februarie că remdesivir a arătat potenţial împotriva Covid-19. Studiile medicamentului sunt în curs de desfăşurare la zeci de alte centre clinice, de asemenea. Gilead sponsorizează testele medicamentului la 2.400 de pacienţi cu simptome severe de Covid-19 în 152 de site-uri de testare din întreaga lume. De asemenea, testează medicamentul la 1.600 de pacienţi cu simptome moderate la 169 de spitale şi clinici din întreaga lume. Gilead a spus că aşteaptă rezultatele procesului până la sfârşitul lunii.

Sursa foto: cnn