Cea mai mare stea cunoscuta din Univers se pregateste sa explodeze

Cea mai mare stea cunoscuta din Univers, care are un diametru de 3.000 de ori mai mare decat cel al Soarelui, se pregateste “sa moara”.

Folosind un telescop administrat de European Southern Observatory (ESO) din Chile, astronomii au anuntat ca au descoperit o serie de “semnale de avertizare” emise de o stea denumita W26, conform Mediafax. Aflata la o distanta de 16.000 de ani-lumina de Terra, in constelatia Altarul, W26, observata pentru prima data in 1998, este o stea din clasa “superuriaselor rosii”, un termen utilizat pentru a descrie stelele de mari dimensiuni si cu o durata scurta de viata.

W26 a inceput sa devina instabila si sa isi elimine invelisurile exterioare, o etapa-cheie in procesul ei de distrugere, potrivit unui studiu aparut recent. Astfel, astronomii sugereaza faptul ca “W26 se apropie de sfarsitul vietii sale si va exploda in cele din urma intr-o supernova”.

 Sursa foto:  ibtimes.com