Cei mai tari BOLIZI NEMOTORIZATI din Romania se intrec in Bucuresti

Calea 13 Septembrie din Bucuresti va deveni duminica, incepand cu ora 13.00, circuit de curse pentru cei mai tari BOLIZI NEMOTORIZATI de la noi din tara la primul Red Bull Soapbox Race din Romania.

Echipe din 19 orase se vor alinia la start si vor demonstra nu numai ca romanii sunt creativi, dar si ca au simtul umorului.

Pe traseu, o vor lua la vale cele mai nastrusnice masinarii: Casa Poporului sau “Casa tuturor pe roti”, asa cum au numit-o Liviu, Alexandru si Cosmin, Porcul “Ghita”, chiar daca mai este pana la Craciun, “Cotet-OO-Mobilul”, o adevarata ferma pe roti, “Militia”, masina condusa de Gogu, Patraulea, Trandafir si tovarasul Capitan, “Una cu de toate”, asa cum le place romanilor saorma, “Melcul Turbo”, “TepesMobilul” sau “Wife Mobilul”, iar lista poate continua.

Citeste si: Vezi AICI toate RESTRICTIILE de circulatie din WEEKEND in Capitala

Echipele vor trebui sa impresioneze juriul, care va acorda note pentru design si executie in constructie, foarte important fiind desing-ul masinii de concurs, tehnica de constructie si imbinarea diverselor subansamble, precum si calitatea finisajelor. Pe aceeasi treapta se afla si creativitatea si spectacolul. Membrii juriului vor nota momentul de prezentare al masinii de concurs si echipajului. Si ultimul, dar nu cel din urma, este timpul cu care bolidul artizanal parcurge traseul.

Citeste si: HUNGARORING 2014: DANIEL RICCIARDO A CASTIGAT MARELE PREMIU AL UNGARIEI

Pentru desfasurarea evenimentului traficul rutier va fi restrictionat temporar in zona. Astfel, pe Calea 13 Septembrie traficul rutier va fi restrictionat pe ambele sensuri de circulatie intre Piata Arsenalului si Bulevardul Libertatii, intre orele 00.00 si 22.00. De asemenea, nu se va circula pe strada Uranus intre strada Sirenelor si Calea 13 Septembrie, intre orele 00.00 si 22.00. Totodata, traficul rutier va fi inchis pe bulevardul Libertatii intre Rond Cosbuc si Piata Constitutiei (bretea Parchet General) pe ambele sensuri de circulatie, precum si pe Bulevardul Libertatii intre bulevardul Natiunile Unite si Piata Constitutiei, sensul spre Rond Cosbuc, intre orele 07.00 si 19.00.

Sursa foto: facebook.com