CENTRUL VECHI, principala ATRACTIE a Capitalei pentru bucuresteni

Peste 80 la suta dintre locuitorii Capitalei considera CENTRUL VECHI cea mai importanta ATRACTIE a orasului, principalul loc de iesit si destinatia pe care o aleg atunci cand isi invita prietenii din strainatate, conform unui studiu realizat de un grup de restaurante.

Potrivit autorilor studiului, aceasta pozitionare se va mentine si in anii imediat urmatori, respondentii fiind de acord ca aceasta zona va continua sa se dezvolte si sa atraga vizitatori, atat localnici cat si straini, unul dintre motive fiind concentratia de locuri pentru servit masa sau pentru distractie.

Citeste si: “DRUMUL CRUCII”, refacut simbolic in centrul Capitalei

Peste 80 la suta dintre respondenti sustin ca CENTRUL VECHI este zona cu cele mai multe restaurante din Bucuresti in timp ce 68 la suta il percep ca fiind locul cu cele mai multe posibilitati de distractie.

Dat fiind aceste considerente, se remarca si afluxul de straini, fie ca sunt turisti sau persoane care lucreaza temporar pe teritoriul Romaniei. Aproape 89 la suta dintre respondenti considera ca CENTRUL VECHI este principalul loc in care poti invita un prieten din strainatate. De asemenea, 88 la suta dintre participantii la studiu sustin ca, in ultima perioada, vezi tot mai multi straini in aceasta zona, ceea ce se datoreaza, cel mai probabil, faptului ca preturile sunt mult mai accesibile decat cele din majoritatea capitalelor europene, iar viata de noapte mult mai vibranta.

Afluxul mare de straini, designul cosmopolit al localurilor si serviciile din ce in ce mai bune reprezinta principalele motive pentru care mai mult de jumatate dintre cei chestionati considera CENTRUL VECHI o zona “ca in Occident”, desi specificul local ii ofera o nota de unicitate.

Restaurantul preferat de bucuresteni pentru invitatii lor din strainatate este Caru’ cu Bere, conform datelor relevate de cercetare.

Citeste si: Bucurestenii, asteptati la cros in Centrul Vechi

Bucurestenii au, potrivit studiului, incredere in bucataria romaneasca, atat prin prisma meniului, cat si a ingredientelor folosite. 79 la suta dintre participantii la studiu afirma ca prefera produsele alimentare romanesti, in timp ce 65 la suta le considera sanatoase.

“Segmentul bucurestenilor care ies sa ia masa in oras este tot mai vizibil, fiind in crestere atat ca numar, cat si ca grad de sofisticare. Bucurestiul este un caz special, fericit, in Romania, unde venitul mediu este de aproximativ 1.500 de euro pe familie. Avand in vedere acest venit, oamenii sunt dispusi, educati si isi si permit sa iasa la restaurant pentru simplul motiv de a lua masa. In plus, daca gasesc un meniu de pranz sub 5 euro, bucurestenii sunt dispusi sa faca din acest lucru un obicei’, a adaugat Ramona Popescu, marketing manager al grupului City Grill.

Cercetarea a fost realizata online, in luna mai 2014, pe un esantion de 765 de respondenti, reprezentativ la nivelul Capitalei, pentru segmentul 18-50 de ani.

Sursa foto: epochtimes-romania.com