CEREMONIA de INVESTITURA a lui DARIUS VALCOV a fost REPROGRAMATA

CEREMONIA de INVESTITURA a lui DARIUS VALCOV in functia de ministru delegat pentru BUGET in locul lui LIVIU VOINEA a fost amanata. CEREMONIA ar fi trebuit sa aiba loc, miercuri dupa amiaza, la Palatul Cotroceni, insa absenta premierului VICTOR PONTA a determinat Presedintia sa o amane, informeaza postul B1 Tv.

UPDATE 21.04: Presedintele Traian Basescu a acceptat solicitarea premierului Victor Ponta, iar ceremonia de investitura va avea loc joi de la ora 11.00, la Palatul Cotroceni.

UPDATE 20.41: Premierul Victor Ponta a declarat miercuri seara la postul B1 TV ca i-a propus presedintelui Traian Basescu o noua solicitare pentru organizarea ceremoniei de investitura a lui Darius Valcov, joi, intre orele 9.00 si 12.00, inaintea vizitei pe care prim-ministrul o va face in Turcia.

”Nu am nicio cunostinta despre fapte penale care sa il impiedice (pe Valcov – n.r.) sa isi exercite mandatul. Nu am discutat cu presedintele, nu stiu ce informatii are. Nu previzionez cine urmeaza sa aiba dosare penale. Domnul presedinte daca are astfel de informatii ar trebui sa sesizeze parchetul”, a spus Ponta, facand referire la declaratiile presedintelui, care a afirmat ca a primit informatii despre Darius Valcov ce pe timpul mandatului ar putea ajunge sa aiba probleme penale.

”Faptul ca am transmis in scris propunerea si rugamintea de a organiza ceremonia maine, intre orele 09.00 si 12.00, cand vrea presedintele o sa particip, daca l-am desemnat pe Oprea, imi asum toti membrii Guvernului legal si in scris. Am avut o intalnire extrem de importanta cu doamna Ashton. O discutie cu cel mai inalt reprezentant al UE a fost mai importanta”, a precizat Ponta.

Reproducem mai jos scrisoarea transmisa de Ponta presedintelui Basescu:

”Stimate domnule Presedinte,

Ca urmare a prelungirii evenimentelor prevazute in agenda de astazi, 27 august, peste programul stabilit, va rog sa reprogramati ceremonia de depunere a juramantului pentru dl. Darius-Bogdan Valcov in data de 28 august a.c., in intervalul orar 9.00-12.00. Mentionez ca dupa ora 12.00 voi fi plecat din tara.

Cu stima,

Victor Ponta

UPDATE 19.02: Premierul Victor Ponta a explicat motivul pentru care nu a mai participat la ceremonia de investitura a lui Darius Valcov. “Deoarece vizita la Chisinau s-a prelungit peste program si aveam intalnirea cu toti reprezentantii diplomatiei romanesti si cu doamna Ashton, am transmis catre Cotroceni desemnarea domnului vicepremier Gabriel Oprea pentru a participa la evenimentul de investitura a domnului ministru Valcov. Din cate cunosc toate legile, regulamentele si protocoalele nu exista nicaieri obligativitatea prezentei prim-minitrului. Am considerat politicos, asa cum am facut si in alte ocazii atunci cand nu am putut sa particip la anumite formalitati sa desemnez unul din vicepremieri, asa cum l-am desemnat si pe domnul Oprea de data aceasta”, a spus Ponta, dupa Reuniunea anuala a diplomatiei romane.  

Ponta a precizat ca lipsa sa de la ceremonie nu inseamna ca nu il mai sustine pe Darius Valcov pentru functia de ministru delegate al Bugetului.

“Eu am facut in scris de doua ori nominalizarea lui Darius Valcov. Daca e cazul, o mai fac o data. Cred ca e un lucru neserios sin u-mi place san e jucam cu lucrurile astea. Nu am stat sa citesc ziarul sau sa beau cafea. Asa cum dumneavoastra ati fost prezenti, m-am adresat tuturor diplomatilor care reprezinta Romania pe plan international si am avut o discutie stabilita din timp si extrem de utila si necesara pentru Romania cu un inalt oaspete, doamna Ashton, pe doua teme extrem de importante pentru Romania: situatia din Moldova si situatia din Ucraina. Repet, din cate cunosc eu, si sunt convins ca presedintele Basescu stie la fel ca si mine, nu trebuie sa fie prim-ministrul la un eveniment formal, trebuie sa aiba un reprezentant, un viceprim-ministru pe care l-am desemnat in scris”, a mai declarat Ponta.  

Premierul a mai aratat ca va fi stabilita o alta data pentru ceremonie. “O sa solicitam un alt moment si daca ii este atat de drag de mine domnului Basescu sa merg la studioul de cinematografie Cotroceni o sa ma duc. Nu stiam ca-I sunt atat de drag”, a spus Ponta, care a precizat ca ora ceremoniei a fost propusa de presedintele Traian Basescu.

El a adaugat ca nu va discuta telefonic cu presedintele, pentru ca discuta cu seful statului “in mod oficial prin documente” si si-a exprimat speranţa ca seful statului nu va programa investirea joi, cand se va deplasa in Turcia.

Intrebat cum ramane cu nominalizarea pentru portofoliul Culturii, premierul a spus ca ministrul Culturii este in continuare Kelemen Hunor.

Depunerea juramantului de catre noul ministru delegat pentru Buget, DARIUS VALCOV, programata pentru miercuri seara, a fost amanata, deoarece prim-ministrul VICTOR PONTA nu a mai ajuns la ceremonie.

“Prin anularea prezentei la ceremonia de depunere a juramantului de investitura, domnul presedinte TRAIAN BASESCU  intelege ca domnul prim-ministru VICTOR VIOREL PONTA ar putea sa nu mai sustina propunerea domnului DARIUS BOGDAN VALCOV pentru functia de ministru delegat pentru BUGET”, se arata intr-un comunicat al Administratiei Prezientiale.

CITESTE SI: Darius Vlacov, acceptat de presedintele Basescu la Ministerul pentru Buget. Decretul de numire astazi semnat de seful statului 

De asemenea, Presedintia mai anunta ca presedintele TRAIAN BASESCU “a decis amanarea ceremoniei de depunere a juramantului de investitura” a lui DARIUS VALCOV in functia de ministru delegat pentru Buget, “dupa ce prim-ministru Romaniei, domnul VICTOR VIOREL PONTA, a renuntat sa mai participe la eveniment”.

“Ziua si ora de desfasurare ale ceremoniei au fost stabilite de comun acord cu Cabinetul Prim-Ministrului Romaniei, insa, miercuri, 27 august a.c., la ora 17.50 Cabinetul Prim-Ministrului Romaniei a informat Administratia Prezidentiala, printr-o adresa, ca domnul prim-ministru VICTOR VIOREL PONTA nu participa la ceremonie deoarece va lua parte la deschiderea Reuniunii Anuale a Diplomatiei Romane”, mai explica Administratia Prezidentiala.

Sursa foto: jurnalul.ro