Cererea de eliberare a lui ADRIAN NASTASE va fi judecata mai devreme

Adrian Nastase afla pe 21 august daca va fi eliberat conditionat

Instanta va judeca mai devreme cererea de eliberare a lui ADRIAN NASTASE, respectiv in data de 23 iulie. Asta dupa ce membrii comisiei de eliberari conditionate din cadrul Penitenciarului Jilava au decis , saptamana trecuta, sa analizeze aspectele din dosarul lui Adrian Nastase pentru a vedea daca acesta poate fi eliberat conditionat. 

Ion Cazacu, avocatul lui Adrian Nastase, a explicat ca nu a fost formulata o cerere catre comisia de specialitate din Penitenciarul Jilava, ci pur si simplu dosarul a intrat in procedura obisnuita, conform legii.

Vezi aici motivarea in dosarul Zambaccian

“Nu exista o cerere facuta de noi, aceste dosare intra in analiza comisiei la initiativa acesteia. Noi nu am formulat o cerere, ci pur si simplu dosarul a intrat in procedura obisnuita. Comisia trebuie sa verifice toate aspectele si elementele din dosarul Adrian Nastase si va da o solutie fie pozitiv, fie negativa. Apoi procedura devine contencioasa. Comisia declanseaza procedura, persoana condamnata are posibilitatea sa conteste decizia la judecatorul desemnat special in acest sens de lege. Judecatoria Sector 4 se ocupa dinc ate stiu eu de aceasta problema. Problemele apar numai pe faza contencioasa. Din pacate o buna parte, din experienta, termenele erau ceva mai lungi, acum am inteles ca termenele au fost micsorate. Daca dosarul a intrat astazi ind iscutia comisiei, cu siguranta maine vom afla. El va intra la Judecatoria Sectorului 4″, a declarat avocatul fostului premier.

Citeste si: Adrian Nastase a primit un spor la pedeapsa de 6 luni

Potrivit legii, persoanele de peste 60 ani pot cere eliberarea conditionata daca executa o treime din pedeapsa. Acest lucru depinde de comisia de specialitate si ulterior de instanta de judecata.

ADRIAN NASTASE are de executat o pedeapsa definitiva de 4 ani si 6 luni de inchisoare.