CEx PSD: Social democrații decid componența Guvernului Dăncilă. Numele noi din viitorul Cabinet

PSD se întruneşte, vineri, în şedinţa Comitetului Executiv Naţional (CExN), pentru a stabili componenţa Guvernului Dăncilă. În ciuda avertismentelor preşedintelui Iohannis, în cabinetul condus de Viorica Dăncilă s-ar putea regăsi şi persoane cu “probleme penale”, precum fostul ministru Rovana Plumb şi fostul vicepremier Sevil Shhaideh.

Update 2: Guvernul Dăncilă își schimbă structura și va avea patru vicepremieri, potrivit unor surse politice citate de Mediafax, cei patru fiind Viorel Ștefan, Ana Birchall, Paul Stănescu și Grațiela Gavrilescu.

Eugen Teodorovici a fost votat de CEx pentru funcția de ministru al Finanțelor, au declarat surse politice pentru Mediafax. Profesorul universitar Valentin Popa a fost votat de Comitetul Executiv PSD pentru funcția de ministru al Educației, au declarat surse politice pentru Mediafax.

Sorina Pintea a fost votată de social-democrații din ședința CEx pentru funcția de ministru al Sănătății, Dănuț Andrușca pentru funcția de ministru al Economiei, iar Lucian Șova la Transporturi, au declarat surse politice pentru Mediafax.

CEx a votat că Viorel Ștefan să ocupe funcția de vicepremier fără portofoliu, în timp ce George Ivașcu a fost susținut pentru funcția de ministru al Culturii, au declarat surse politice pentru Mediafax. Viorel Ștefan a ocupat funcția de ministru al Finanțelor în Cabinetul Grindeanu, fiind înlocuit ulterior cu Ionuț Mișa.

Update 1: Ședința a debutat cu retrageri de ultimă oră în cursa pentru portofoliile în Guvernul Dăncilă, informează corespondentul știripesurse.ro.

Sursa citată a precizat că din cursă s-a retras actualul ministru al Transporturilor, Felix Stroe, cel care a spus că nu va mai candida. De asemenea, Rodica Nassar s-a retras din cursa pentru Ministerul Sănătății. Cel mai probabil ministru va fi Sorina Pintea. Totodată, Mircea Dobre, actual ministru al Turismului, s-a retras din cursa pentru un nou mandat.

Știre inițială

Şedinţa CEx al PSD a început la ora 11.00, iar de la ora 15.00 au fost convocate Birourile permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, pentru a stabili calendarul audierilor miniştrilor în comisii.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, luni, că toate filialele vor putea face propuneri pentru posturi în Guvern: “Fiecare organizaţie sau fiecare membru CEx să facă propuneri pentru un membru al Cabinetului sau să facă propuneri să nu mai fie un membru în următorul Guvern. Ele vor fi centralizate şi vom veni în CEx vineri, unde vor fi votate fiecare în parte (…) Cel mai important este ca orice membru al Cabinetului să fie bine pregătit şi să îşi aducă contribuţia lui la îndeplinirea unui program de guvernare bun”.

În această săptămână au avut loc negocieri intense cu unii lideri ai filialelor PSD, care încearcă să îşi impună reprezentanţi în Guvern.

Întrebat despre posibilitatea ca membri ai PSD cu probleme în justiţie să se regăsească în viitorul guvern, Liviu Dragnea a răspuns: “Da”. 

Secretarul general adjunct al PSD, Codrin Ştefănescu, a răspuns şi el la întrebarea de ce miniştrii cu probleme penale vor face parte din Cabinetul Dăncilă: “Pentru că putem. Da, putem. PSD este ţinta predilectă a personajelor toxice care, împreună, unit, formează statul paralel. Aceste persoane care folosesc autoritatea în care sunt numiţi – ilegal şi neconstituţional – bugetul, subalternii şi informaţiile pentru a face politică, pentru a stabili cine trăieşte şi cine moare, cine e arestat şi cine e liber”.

Premierul desemnat, Viorica Dăncilă, a vorbit, marţi, despre posibilitatea ca în Guvern să fie persoane cu probleme penale: “Sunt europarlamentar şi am votat o Directivă europeană care spunea că există prezumţia de nevinovăţie”.

Noul guvern va avea aceeaşi structură, respectiv 28 de portofolii – 26 de miniştri, doi miniştri delegaţi şi trei vicepremieri.

Rovana Plumb ar urma să se regăsească în viitorul cabinet pe postul de vicepremier fără portofoliu deţinut de Marcel Ciolacu, iar Sevil Shhaideh ar putea prelua Secretariatul General al Guvernului. Un alt vicepremier va fi ministrul Mediului Graţiela Gavrilescu. În cazul celui de-al treilea post de vicepremier, deţinut de Paul Stănescu, au apărut probleme, acesta fiind chemat joi de DNA la ÎCCJ pentru a i se redeschide un dosar care fusese închis în urmă cu opt ani. Stănescu a declarat la ICCJ, unde a fost amânată judecarea acestei solicitări, că în cazul în care va fi inculpat, va demisiona imediat.

Dintre miniştri, vor fi înlocuiţi în primul rând cei care şi-au exprimat explicit susţinerea faţă de fostul premier Mihai Tudose sau consideraţi apropiaţi lui şi vicepremierului Marcel Ciolacu. Astfel că discuţiile vor viza în principal ministerele Transporturilor, Turismului, Culturii şi pe cel al Fondurilor Europene, al cărui titular, Marius Nica, a demisionat deja în 19 ianuarie.

Postul de ministru al Transporturilor ocupat de Felix Stroe i-ar putea reveni lui Răzvan Cuc, care a mai deţinut această funcţie, sau lui Sorin Bota, fost secretar de stat în minister în mandatul lui Miron Mitrea, iar pentru Ministerul Culturii a fost vehiculat numele actorului George Ivaşcu, în locul actualului ministru Lucian Romaşcanu, însă nu este exclusă nici nominalizarea lui Ionuţ Vulpescu.

La Ministerul Fondurilor Europene este menţionat constant în spaţiul public numele lui Orlando Teodorovici, fost deţinător al acestui post. Pentru Ministerul Turismului, este dat ca potenţial înlocuitor al lui Mircea Titus Dobre, Bogdan Gheorghe Trif, în prezent comisar general al Gărzii Naţionale de Mediu.

Alte nume care ar putea pleca din Guvern sunt ministrul Educaţiei, Liviu Pop, ministrul pentru Dialog Social Gabriel Petrea şi ministrul Tineretului şi Sportului Marius Dunca. Dunca urmează să susţină vineri dimineaţă o conferinţă de presă la sediul MTS.

Ministerul Educaţiei ar putea reveni Ecaterinei Andronescu, care a mai ocupat acest post, în timp ce pentru portofoliul de la Dialog Social este vehiculat numele lui  Adrian Dobre, purtător de cuvânt al PSD.

În cazul Ministerului Tineretului şi Sportului, surse politice au declarat pentru News.ro că postul ar putea reveni fostei atlete Gabriela Szabo, care a mai deţinut aceasstă funcţie. Presa locală susţine însă că pe acest post ar putea fi numită deputatul Ioana Bran, fiica cea mică patronului Distileriilor Bran. Tot în presa locală a apărut informaţia conform căreia Ioana Bran ar putea prelua Turismul.

Pe lista miniştrilor care vor pleca din Guvern s-a aflat şi Florian Bodog, iar ca înlocuitor a fost vehiculat numele Rodicăi Nasar. Surse din partid afirmă că şi deputatul Elena Cristina Dinu ar putea fi propusă în CEx pentru acest post., dar nu este exclus ca Florian Bodog, cunoscut drept apropiat al primarului Gabriela Firea, să-şi păstreze portofoliul de la Sănătate.

La Ministerul Apelor, de unde ministrul Doina Pană a demisionat înainte de plecarea lui Mihai Tudose, a fost deja confirmat prin votul CEx Ioan Deneş.

Dintre miniştrii social-democraţi este certă menţinerea în Guvern a următorilor miniştri: Lucian Georgescu (ministrul Cercetării), Carmen Dan (ministru de Interne), Olguţa Vasilescu (ministrul Muncii), Mihai Fifor (ministrul Apărării), Petre Daea (ministrul Agriculturii), Tudorel Toader (ministrul Justiţiei), Victor Negrescu (ministru pentru Afaceri Europene), Andreea Păstârnac (ministru pentru Românii de pretutindeni), Gheorghe Şimon (ministrul Economiei), Ilan Laufer (ministru pentru Mediul de Afaceri), Lucian Şova (ministrul Comunicaţiilor).

ALDE îşi va păstra portofoliile, respectiv  Externe, Mediu, Energie şi Relaţia cu Parlamentul, precum şi pe actualii lor deţinători: Teodor Meleşcanu, Graţiela Gavilescu, Toma Petcu şi Viorel Ilie.

Liderul PSD, Liviu Dragnea a declarat că noul Guvern va primi votul în Parlament în 29 ianuarie.

Sursa foto: psd