China a alocat 5 miliarde de dolari pentru construirea unui oras industrial in Belarus

China va construi in apropierea capitalei bieloruse Minsk un oras industrial, cu o suprafata de peste 100 de kilometri patrati si suficiente locuinte pentru 155.000 de persoane, cu scopul de a crea o punte de export catre UE si Rusia pentru companiile chineze.

Presedintele bielorus Aleksandr Lukasenko a alocat suprafata necesara, situata in jurul aeroporului international de la Minsk, potrivit unor oficiali bielorusi si chinezi, citati de Bloomberg.

Parcul industrial gigant va fi situat pe traseul autostrazii M1, care face legatura intre Moscova si Berlin via Belarus si Polonia. O linie feroviara de mare viteza va face legatura intre centrul orasului si aeroport.

Necesitatile de energie ale noului oras vor fi asigurate de prima centrala nucleara din Belarus, care va fi construita de Rusia pana in anul 2018, investitie estimata la 10 miliarde de dolari. Prima etapa a constructiei se va incheia in 2020, iar urmatoarea faza va dura inca 10 ani.

Lukasenko, aflat la putere de aproximativ doua decenii, apeleaza astfel la China pentru a revigora economia, cu un PIB de 60 miliarde de dolari. Belarus a avut nevoie in ultimii 4 ani de imprumuturi de urgenta in valoare de de 6,5 miliarde de dolari de la Fondul Monetar International si Rusia.

Sursa: Mediafax

Sursa foto: banaterra.eu