Christian Eriksen a fost operat! Ce se întâmplă cu starul danez

Christian Eriksen a fost operat, joi, pentru instalarea unui defibrilator subcutanat (foto interior), după ce a suferit un infarct miocardic în partida dintre Danemarca și Finlanda de la Euro 2020, informează gazzetta.it.

Christian Eriksen va fi externat vineri și va merge la proprietatea sa din Danemarca acolo unde va urma o perioadă nedeterminată de recuperare și refacere. Dacă inserarea dispozitivului, care reglează aritmia cardiacă, este definitivă, el nu va mai putea juca în Serie A.

Federaţia daneză nu a dezvăluit niciun diagnostic, însă totul sugerează că miocardita a fost cauza prăbuşirii fotbalistului pe teren în meciul cu Finlanda, mai scrie gazzetta.it.

Ce urmează pentru Christian Eriksen. În primul rând, trebuie înţeles dacă implantul defibrilatorului va fi temporar sau permanent. În Italia, conform protocolului Cocis (Comitetul organizator cardiologic pentru capabilitate sportivă), actualizat în 2017, situaţia este imposibilă, deoarece nu se poate face un sport de contact cu un defibrilator ataşat la inimă. Nu este o lege de stat, ci o indicaţie precisă pe care o oferă sistemul de sănătate prin centrele de medicină sportivă. În cadrul protocolului Cocis, există un capitol specific pentru purtătorii de “ICD”, adică defibrilatorul implantabil pe care Eriksen îl cunoaşte de joi.

În aceste cazuri, capabilitatea sportivă depinde de tipul bolii cardiace subiacente, de prezenţa sau nu a simptomelor, de riscul traumatic şi de riscul intrinsec al sportului practicat. alte cuvinte, fotbalul este strict exclus. Capabilitatea este acordată numai pentru sporturile fără contact, deoarece un eveniment traumatic (un cot sau o ciocnire în timpul jocului) ar risca deteriorarea defibrilatorului.

Sursa foto: sport