Cine este noul prezentator iUmor, sezonul 12?

Ilona Brezoianu este noua prezentatoare a emisiunii concurs iUmor de la Antena 1, care a ajuns la sezonul 12. Ilona Brezoianu va fi alături de Dan Badea și Șerban Copot, dar și alături de cei patru jurați ai emisiunii pe tot parcursul sezonului 12.

„Îmi place foarte mult ideea de a prezenta iUmor, mai ales că eu și Șerban am mai prezentat împreună o emisiune (pe care nu că zic eu, dar e musai să o urmăriţi din 16 februarie, la Antena 1) și avem o chimie, chiar dacă am filmat un singur sezon la Stand-up Revolution. Mă bucur mult că m-am întâlnit cu Mihai într-un alt context față de cum îl știam până acum. Un alt element surpinzător pentru toată lumea este felul în care arăt în cadrul acestei emisiuni, s-au făcut și glume pe acest subiect, că sunt mai elegantă ca niciodată. Mi-e dor de Dan Badea în emisiunea asta și sigur el este cel mai potrivit acestui context, dar am zis să fac o faptă bună și să îl ajut la nevoie, așa că o să vin cu ceva în plus pentru cei de acasă. Sper ca prezența mea aici să fie o surpriză plăcută pentru telespectatori și aș vrea să fac schimb cu Dan, când se întoarce el la emisiune să plec eu în vacanță într-o țară exotică.”, a declarat Ilona Brezoianu.

Ilona Brezoianu are 30 de ani și este una dintre cele mai active actrițe din noul val. Cu apariții în teatru, film și TV, blonda este nelipsită în ultima vreme din atenția publicului. Este carismatică și mereu cu zâmbetul pe buze și găsește rost de amuzament chiar și acolo unde pare să nu existe.

Ilona Brezoianu a fost distribuită în mai multe spectacole ale Teatrului Național București. De altfel, ea a fost nominalizată la mai multe premii încă de pe vremea când era student la UNATC. Ilona a devenit cunoscută publicului odată cu rolul lui Flori, din serialul Mangalița.

Sursa foto: Antena 1