Cine este românul care a devenit milionar în euro, după ce a câștigat la Joker. Habar nu avea că biletul lui era câștigător!

Norocosul român s-a prezentat, în cursul zilei de astăzi, la sediul central al Loteriei Române. Acesta a câştigat premiul de categoria I la tragerea Joker din 27 octombrie 2010, în valoare de aproape 18 milioane de lei (peste 3,73 milioane euro).

Bărbatul a aflat abia duminica trecută, pe 17 noiembrie, că este câştigătorul celui de-al doilea câştig ca valoare din istoria Jocului Joker. Acesta a mers la agenţii să-şi încerce din nou norocul, când şi-a dat seama că biletul său fusese câştigător la tragerile din 27 octombrie, scrie Adevarul.

Jucătorul are aproximativ 45 de ani şi este din Năsăud, unde a şi jucat biletul care i-a adus al doilea câştig ca valoare din istorica jocului Joker. Acesta le-a spus reprezentanţilor Loteriei Romane că a ales la întâmplare numerele câştigătoare, cu excepţia numerelor 7 şi 9, pe care le joacă de fiecare dată.

Acesta a mai spus că e prima dată când reuşeşte să câştige la tragerile LOTO şi că nu se consideră un jucător fidel, plăcându-i să joace când se simte inspirat.

Sursa foto: Loteria Română