CIOLOS: a fost facut un calendar “etapizat” de discutie pe BUGET. Obiectivul finalizarii si adoptarii, 10 decembrie

Premierul DACIAN CIOLOS a anuntat sambata ca a fost facut un calendar “etapizat” de discutie pe buget, cu obiectivul de a-l finaliza si adopta pana in jurul datei de 10 decembrie.

“Noi ne-am facut un calendar etapizat de discutie pe buget, cu obiectivul de a finaliza si de a adopta acest buget pana in jurul datei de 10 decembrie. Deci, in aceasta prima etapa discutam deocamdata de alocarile bugetare, plafoanele bugetare pe diferitele ministere si apoi o sa discutam si de cifrele, de calculele privind veniturile si vizavi de legislatia deja adoptata si ce putem acoperi”, a afirmat prim-ministrul intr-o conferinta de presa.

CITESTE SI: PONTA, mesaj pentru CIOLOS referitor la bugetul pe 2016: Daca ramane cel facut de Teodorovici, si anul viitor vom fi pe primul loc

El a mai anuntat ca luni dupa-amiaza va avea loc o noua intalnire informala a Guvernului la Palatul Victoria in care ministrul de Finante va veni cu o analiza.

“Deci, noi am luat un proiect de buget care a fost lasat de fostul guvern in Ministerul Finantelor. In prima sedinta de guvern ministrii au solicitat un timp de ragaz sa-si analizeze prioritatile pentru anul care vine, inclusiv prioritati cu un posibil impact bugetar. Le-am dat termen pana duminica seara sa isi clarifice aceste proiecte cu care vor sa vina in bugetul pentru 2016. Si luni dupa-amiaza vom avea din nou o intalnire informala de guvern aici, la Palatul Victoria, in care doamna ministru de Finante va veni cu o prima analiza a acestor solicitari si a ceea ce era deja prevazut in buget pentru alocarile bugetare pe ministere, acele asa-zise plafoane bugetare pe ministere (…)”, a explicat DACIAN CIOLOS, referindu-se la proiectul de buget pe anul viitor.

CITESTE SI: CIOLOS a anuntat PRIORITATILE de GUVERNARE: dezvoltarea economica, reforma administratiei si Romania in UE

Sursa foto: gandul