Ciprian Ciucu, replică fermă pentru Gabriel Mutu după atacul sub centură al edilului de la Sectorul 6

Ciprian Ciucu, candidatul Partidului Național Liberal (PNL) la Primăria Sectorului 6 din Capitală, a oferit o replică fermă și bine punctată primarului Gabriel Mutu, după ce edilul a lansat un atac sub centură la adresa liberalului.

Replica promptă oferită de liberal a venit, sub forma unei postări ample și bine punctate pe Facebook, după ce primarul în exercițiu de la Sectorul 6, Gabriel Mutu, a declarat, la Realitatea Plus despre contracandidații săi la Primărie că ”n-au realizat nimic nici măcar pentru familiile lor”!

”Mie îmi place omul om și porcul porc. Iar la o asemenea porcărie chiar mă așteptam. Mă aștept și la altele. Gabriel Mutu a lansat miercuri la Realitatea PLUS o serie de atacuri de-a dreptul mizerabile la adresa contracandidatilor săi de la PNL și USRPLUS, spunând că cei doi “n-au realizat nimic nici măcar pentru familiile lor”.

Când afli despre o asemenea porcărie îți dai seama de ce Sectorul 6 arată ca o mocirlă, ca acesta din poză (foto), după gustul și caracterul lui Gabriel Mutu.

Nu ca să mă justific în fața acestui individ dubios, ajuns din nefericire primar, ci ca să preîntâmpin astfel de atacuri murdare, vin, totuși, cu câteva precizări. Familia mea e bine mersi iar ceea ce ofer eu familiei mele Mutu nu mai poate oferi de mult familiei sale.

Când eu munceam cinstit, băteam țara în lung și lat, angrenat în proiecte de educație, la începutul carierei mele, Mutu era un bișnițar și învârtea valută;

În timp ce eu căpătăm expertiză în organizații respectabile și predam la Universitatea din București, Mutu, membru PSD, apropiat de Bitner și oamenii lui Năstase, punea la cale afaceri imobiliare cu firme fantomă.

În timp ce eu puneam pe picioare unul dintre cele mai respectabile think-tank-uri din România și lucram în proiecte internaționale din regiune, angajat de organizații internaționale prestigioase,  Mutu trecea de la PSD la PDL și se agăța de fusta Elenei Udrea, înconjurat de interese imobiliare oculte; Mutu a fost membru PSD, PDL, PNL și iar PSD. Un traseist, vânător de interese.

Tot ce am făcut eu… am făcut prin munca mea. Eu nu m-am însurat cu rețele pregătite de către alții. Am condus echipe de experți, nu mafii. Nivelul profesional la care am ajuns eu îi va fi întotdeauna inaccesibil unui produs al profitorilor tranziției. Acum conduc o instituție serioasă, nu o parazitez.

Eu înțeleg aroganța omului foarte bogat. Are de mii de ori averea mea. Și ne judecă pe toți după câți bani are el. Eu nu am acei bani, dar familiei mele nu i-a lipsit niciodată nimic. Da, noi stăm la bloc, nu la vilă în zona Herăstrău. Da, noi investim agoniseala în educația copilului nostru, nu în lux, iahturi, Monaco și stațiuni de lux. Dar suntem fericiți așa cum suntem pentru că cinstea și onoare nu sunt la îndemâna oricui”.

Sursa foto: facebook / Ciprian Ciucu