Clanul Yakuza este într-o situație deplorabilă. Gruparea mafiotă este în criză și recurge la gesturi extreme

Celebrul clan Yakuza se află în plină criză, așa că a fost nevoit să recurgă la gesturi extreme pentru a supraviețui. Au început să fure pepeni.     

În prezent, Yakuza este în plină criză – criză pe mai multe planuri. Componența diferitelor grupuri care alcătuiesc sindicatul crimei a scăzut la un nivel record în 2017, însumând 34.500 de membri, potrivit datelor oficiale ale poliției japoneze, informează postul Digi24.

Una dintre manifestările acestei posibile disoluții a clanului poate fi găsită la baza ierarhiei, unde membrii simpli „se zbat în sărăcie”. În luna aprilie, un șef de bandă, Masato Gunji, a fost arestat în timp ce încerca să fure mâncare dintr-un supermarket din Nagoya.

Citește și: FRANK SINATRA ERA DORIT DE FEMEI, BĂRBAŢI ŞI FBI! LEGĂTURILE STARULUI CU MAFIA ŞI ALTE SECRETE

O lună mai târziu, un alt lider de grupare afiliată clanului Yakuza se lamenta în mass-media japoneză, într-un interviu oferit postului național de televiziune NHK, de greutățile prin care trec, pe fondul schimbărilor demografice, grupările din zonele rurale slab populate unde sursele economice se diminuează accelerat. De aceea, în multe sate din Japonia membrii Yakuza prăduiesc recoltele. Un fost gangster a recunoscut: pepenii sunt ținta lor preferată, chiar dacă efortul de a căra fructele de pe câmpuri este unul istovitor.

Sursa foto: BBC