CLASA PREGATITOARE: Prima etapa de inscriere in invatamantul primar incepe luni

Prima etapa de inscriere a copiilor in invatamantul primar va incepe de luni. Astfel, parintii pot completa si depune on-line sau la unitatea de invatamant in perioada 24 februarie – 14 martie cererile de inscriere a copiilor lor pentru anul scolar 2014-2015, potrivit calendarului aprobat de Ministerului Educatiei Nationale (MEN), informeaza Agerpres.

Prima etapa de inscriere in invatamantul primar se va face de luni pana vineri, intre orele 8,00 si 20,00, si sambata, intre 8,00 si 13,00. Intre 18 si 28 februarie va avea loc in fiecare unitate de invatamant “Ziua portilor deschise” iar in 17-28 februarie, organizarea in unitatile de invatamant prescolar a informarii parintilor.

Intre 18 februarie si 13 martie va fi comunicat rezultatul evaluarii dezvoltarii psihosomatice a copilului.

In 17 martie va avea loc procesarea de catre Comisia nationala de inscriere a copiilor in invatamantul primar si repartizarea la scoala de circumscriptie a copiilor ai caror parinti au solicitat acest lucru in cererea-tip de inscriere.

Intre 18 si 20 martie se va face admiterea sau respingerea cererilor la nivelul comisiei de inscriere din unitatile de invatamant prin aplicarea criteriilor generale si specifice de departajare, noteaza Agerpres.

De asemenea, in 21 martie va avea loc procesarea de catre Comisia nationala a cererilor-tip de inscriere cu ajutorul aplicatiei informatice si repartizarea la scoala de circumscriptie a copiilor ai caror parinti au solicitat inscrierea la o alta scoala decat scoala de circumscriptie, dar nu au fost admisi din lipsa de locuri si care au exprimat in aceasta faza optiunea pentru inscrierea la scoala de circumscriptie. In zilele de 21 si 22 martie va fi afisat numarul de locuri ramase libere.

Citeste si: EVALUARE NATIONALA 2014. SIMULARE EVALUARE NATIONALA BUCURESTI

Potrivit MEN, intre 25 martie si 4 aprilie se vor depune cererile-tip de inscriere la secretariatul unitatii de invatamant aflate pe prima pozitie dintre cele trei optiuni exprimate pentru a doua etapa de parintii copiilor care nu au fost cuprinsi in nicio unitate de invatamant in etapa anterioara sau care nu au participat la prima etapa.

In data de 11 aprilie va avea loc afisarea la fiecare unitate de invatamant a listelor finale cu copii inscrisi in clasa pregatitoare.

Centralizarea si solutionarea de catre inspectoratele scolare a cererilor parintilor copiilor care nu au fost inca inscrisi la vreo unitate de invatamant se va face in intervalul 14 — 18 aprilie, conform Agerpres.

Calendarul inscrierii in clasa I a copiilor de 7 ani care nu au fost inscrisi in invatamantul primar in anul 2013-2014 si ai caror parinti solicita inscrierea direct in clasa I prevede ca intre 24 februarie si 14 martie se vor depune solicitarile de inscriere de catre parintii care solicita inscrierea copilului la scoala de circumscriptie, la sediul unitatii de invatamant respective.

Intre 25 martie si 4 aprilie se vor depune solicitarile de inscriere de catre parintii care vor inscrierea in alta scoala decat scoala de circumscriptie, la unitatea de invatamant la care solicita inscrierea.

In data de 11 aprilie se va face afisarea la fiecare unitate de invatamant a listelor finale ale copiilor inscrisi in clasa I.

Sursa foto: realitatea.net