CM 2022 Qatar. Turneul final al Campionatului Mondial din Qatar debutează duminică și este, de departe, cel mai comentat și controversat din întreaga istorie a competiției. Partida deschidere se va disputa între Qatar și Ecuador cu începere de la ora 18.00, meci la care arbitru de rezervă va fi românul Istvan Kovacs.
CM 2022 Qatar. Acesta este turneul final mondial cel mai controversat din istoria fotbalului. S-a vorbit foarte mult de acest campionat, iar el încă nu a început. Despre acuze ale încălcării drepturilor omului, plăți ilegale către anumiți oameni importanți din FIFA pentru a primi dreptul de găzduire, probleme mari cu temperaturile și cu faptul că întregul sezon fotbalistic a fost dat peste cap din cauza acestui CM care se va juca iarna. În plus, Qatar este printre cele 69 de țări din lume unde relațiile între persoanele de același sex sunt interzise, iar de aici un alt motiv de controverse.
CM 2022 Qatar. Cea mai scumpă Cupă Mondială de fotbal din istorie, cu costuri totale de aproximativ 200 de miliarde de dolari, conform presei internaționale. Comparativ, Campionatul Mondial din Brazilia (2014) a costat aproximativ 11.5 miliarde de dolari, iar cel din Rusia (2018) undeva la 14 miliarde de dolari.
CM 2022 Qatar. Acest turneu final are cele mai scumpe bilete din istoria oricărui CM de până acum. Față de competiția găzduită de Rusia (în 2018), unele tichete sunt cu până la 46% mai scumpe.
CM 2022 Qatar. Cu o suprafață de 11.581 de km², Qatarul este cea mai mică țară care a găzduit vreodată Campionatul Mondial de fotbal. Populația este de 2.88 de milioane de locuitori.
CM 2022 Qatar. Cu doar două zile înainte de startul CM, gazdele din Qatar au anunțat că berea cu alcool va fi interzisă pe arenele turneului final, dar și în împrejurimile acestora (lucru unic în istoria CM de fotbal). Este o lovitură mare atât pentru fani, dar și pentru FIFA – este cunoscut faptul că forul mondial are un contract important de sponsorizare cu compania Budweiser (în valoare de 75 de milioane de euro).
CM 2022 Qatar. Există zvonuri că gazdele turneului final vor apela la anumiți fani închiriați pentru a face atmosferă la CM din Qatar. Stadioanele nu trebuie să fie goale, iar celebrele „fan zone” este musai să fie populate. S-a aflat că suporterii închiriați vin din Pakistan și vor primi 10 euro pe zi, cazare gratuită, dar și trei mese gratis pe zi.
CM 2022 Qatar. Un alt motiv important de supărare după ce Qatarul a fost desemnată țară gazdă a fost alegerea perioadei de desfășurare a turneului final. Cu temperaturi foarte mari pe durata verii, Qatarul a primit un nou cadou din partea FIFA. Va fi primul Mondial care se dispută iarna (20 noiembrie – 18 decembrie) din istoria competiției. Tot sezonul a fost dat peste cap, existând nemulțumiri din partea fanilor, a cluburilor, a antrenorilor, dar și a jucătorilor. Inutil, banii au decis că turneul final se va disputa iarna.
CM 2022 Qatar. Pentru a face față temperaturilor destul de mari, organizatorii au montat aer condiționat pe toate cele opt arene care vor găzdui cele 64 de meciuri de la CM 2022 Qatar. Ca idee, din cauza căldurii este nevoie zilnic de 10 mii de litri de apă desalinizată pentru întreținerea suprafeței de joc de pe o arenă de la acest Mondial.
CM 2022 Qatar. Italia ratează al doilea turneu final mondial (nu a fost prezentă nici în 2018, în Rusia). Squadra Azzurra a cucerit titlul european în vara anului trecut, dar nu a reușit să obțină biletele pentru Qatar. Mari vedete care vor rata Mondialul pentru că naționalele lor nu s-au calificat: Erling Haaland (Norvegia), Mohamed Salah (Egipt), Zlatan Ibrahimovic (Suedia), James Rodriguez (Columbia), Gianluigi Donnarumma (Italia).
CM 2022 Qatar. Cele 64 de meciuri de la turneul final din Qatar vor fi transmise în direct pe TVR 1 și TVR 2. Orele de start pentru partidele din Qatar vor fi 12:00, 15:00, 17:00, 18:00 și 21:00 (ora României).
Grupe CM 2022 Qatar
Grupa A: Qatar, Ecuador, Senegal, Olanda
Grupa B: Anglia, Iran, SUA, Țara Galilor
Grupa C: Argentina, Arabia Saudită, Mexic, Polonia
Grupa D: Franța, Australia, Danemarca, Tunisia
Grupa E: Spania, Costa Rica, Germania, Japonia
Grupa F: Belgia, Canada, Maroc, Croația
Grupa G: Brazilia, Serbia, Elveția, Camerun
Grupa H: Portugalia, Ghana, Uruguay, Coreea de Sud.
Program complet CM 2022 Qatar (orele de disputare sunt cele ale României)
Faza grupelor CM 2022 Qatar
Duminică 20 noiembrie
Qatar – Ecuador (Al Bayt Stadium – Al Khor, 18:00), Grupa A
Luni 21 noiembrie
Anglia – Iran (Khalifa International Stadium – Ar-Rayyan, 15:00), Grupa B
Senegal – Olanda (Al Thumama Stadium – Doha, 18:00), Grupa A
SUA – Ţara Galilor (Ahmad Bin Ali Stadium – Ar-Rayyan, 21:00), Grupa B
Marţi 22 noiembrie
Argentina – Arabia Saudită (Lusail Stadium – Al Daayen, 12:00), Grupa C
Danemarca – Tunisia (Education City Stadium – Doha, 15:00), Grupa D
Mexic – Polonia (Stadium 974 – Doha, 18:00), Grupa C
Franţa – Australia (Al Janoub Stadium – Al Wakrah, 21:00), Grupa D
Miercuri 23 noiembrie
Maroc – Croaţia (Al Bayt Stadium – Al Khor, 12:00), Grupa F
Germania – Japonia (Khalifa International Stadium – Ar-Rayyan, 15:00), Grupa E
Spania – Costa Rica (Al Thumama Stadium – Doha, 18:00), Grupa E
Belgia – Canada (Ahmad Bin Ali Stadium – Ar-Rayyan, 21:00), Grupa F
Joi 24 noiembrie
Elveţia – Camerun (Al Janoub Stadium – Al Wakrah, 12:00), Grupa G
Uruguay – Coreea de Sud (Education City Stadium – Doha, 15:00), Grupa H
Portugalia – Ghana (Stadium 974 – Doha, 18:00), Grupa H
Brazilia – Serbia (Lusail Stadium – Al Daayen, 21:00), Grupa G
Vineri 25 noiembrie
Ţara Galilor – Iran (Ahmad Bin Ali Stadium- Ar-Rayyan, 12:00), Grupa B
Qatar – Senegal (Al Thumama Stadium – Doha, 15:00), Grupa A
Olanda – Ecuador (Khalifa International Stadium – Ar-Rayyan, 18:00), Grupa A
Anglia – SUA (Al Bayt Stadium – Al Khor, 21:00), Grupa B
Sâmbătă 26 noiembrie
Tunisia – Australia (Al Janoub Stadium – Al Wakrah, 12:00), Grupa D
Polonia – Arabia Saudită (Education City Stadium – Doha, 15:00), Grupa C
Franţa – Danemarca (Stadium 974 – Doha, 18:00), Grupa D
Argentina – Mexic (Lusail Stadium – Al Daayen, 21:00), Grupa C
Duminică 27 noiembrie
Japonia – Costa Rica (Ahmad Bin Ali Stadium – Ar-Rayyan, 12:00), Grupa E
Belgia – Maroc (Al Thumama Stadium – Doha, 15:00), Grupa F
Croaţia – Canada (Khalifa International Stadium – Ar-Rayyan, 18:00), Grupa F
Spania – Germania (Al Bayt Stadium – Al Khor, 21:00), Grupa E
Luni 28 noiembrie
Camerun – Serbia (Al Janoub Stadium – Al Wakrah, 12:00), Grupa G
Coreea de Sud – Ghana (Education City Stadium – Doha, 15:00), Grupa H
Brazilia – Elveţia (Stadium 974 – Doha, 18:00), Grupa G
Portugalia – Uruguay (Lusail Stadium – Al Daayen, 21:00), Grupa H
Marţi 29 noiembrie
Olanda – Qatar (Al Bayt Stadium – Al Khor, 17:00), Grupa A
Ecuador – Senegal (Khalifa International Stadium – Ar-Rayyan, 17:00), Grupa A
Ţara Galilor – Anglia (Ahmad Bin Ali Stadium – Ar-Rayyan, 21:00), Grupa B
Iran – SUA (Al Thumama Stadium – Doha, 21:00), Grupa B
Miercuri 30 noiembrie
Australia – Danemarca (Al Janoub Stadium – Al Wakrah, 17:00)
Tunisia – Franţa (Education City Stadium – Doha, 17:00)
Polonia – Argentina (Stadium 974 – Doha, 21:00), Grupa C
Arabia Saudită – Mexic (Lusail Stadium – Al Daayen, 21:00), Grupa C
Joi 1 decembrie
Croaţia – Belgia (Ahmad Bin Ali Stadium – Ar-Rayyan, 17:00), Grupa F
Canada – Maroc (Al Thumama Stadium – Doha, 17:00), Grupa F
Japonia – Spania (Khalifa International Stadium – Ar-Rayyan, 21:00), Grupa E
Costa Rica – Germania (Al Bayt Stadium – Al Khor, 21:00), Grupa E
Vineri 2 decembrie
Ghana – Uruguay (Al Janoub Stadium – Al Wakrah, 17:00), Grupa H
Coreea de Sud – Portugalia (Education City Stadium – Doha, 17:00), Grupa H
Serbia – Elveţia (Stadium 974 – Doha, 21:00), Grupa G
Camerun – Brazilia (Lusail Stadium- Al Daayen, 21:00), Grupa G
Optimi de finală CM 2022 Qatar
Sâmbătă 3 decembrie
Meciul 49: A1 – B2 (Khalifa International Stadium – Ar-Rayyan, 17:00)
Meciul 50: C1 – D2 (Ahmad Bin Ali Stadium – Ar-Rayyan, 21:00)
Duminică 4 decembrie
Meciul 52: D1 – C2 (Al Thumama Stadium – Doha, 17:00)
Meciul 51: B1 – A2 (Al Bayt Stadium – Al Khor, 21:00)
Luni 5 decembrie
Meciul 53: E1 – F2 (Al Janoub Stadium – Al Wakrah, 17:00)
Meciul 54: G1 – H2 (Stadium 974 – Doha, 21:00)
Marţi 6 decembrie
Meciul 55: F1 – E2 (Education City Stadium – Doha, 17:00)
Meciul 56: H1 – G2 (Lusail Stadium – Al Daayen, 21:00)
Sferturi de finală CM 2022 Qatar
Vineri 9 decembrie
Meciul 58: câştigătoarea meciului 53 – câştigătoarea meciului 54 (Education City Stadium – Doha, 17:00)
Meciul 57: câştigătoarea meciului 49 – câştigătoarea meciului 50 (Lusail Stadium – Al Daayen, 21:00)
Sâmbătă 10 decembrie
Meciul 60: câştigătoarea meciului 55 – câştigătoarea meciului 56 (Al Thumama Stadium – Doha, 17:00)
Meciul 59: câştigătoarea meciului 51 – câştigătoarea meciului 52 (Al Bayt Stadium – Al Khor, 21:00)
Semifinale CM 2022 Qatar
Marţi 13 decembrie
Meciul 61: câştigătoarea meciului 57 – câştigătoarea meciului 58 (Lusail Stadium – Al Daayen, 21:00)
Miercuri 14 decembrie
Meciul 62: câştigătoarea meciului 59 – câştigătoarea meciului 60 (Al Bayt Stadium – Al Khor, 21:00)
Finala mică de la CM 2022 Qatar
Sâmbătă 17 decembrie
Meciul 63: învinsă meci 61 – învinsă meci 62 (Khalifa International Stadium – Ar-Rayyan, 17:00)
Finala mare de la CM 2022 Qatar
Duminică 18 decembrie
Meciul 64: câştigătoarea meciului 61 – câştigătoarea meciului 62 (Lusail Stadium – Al Daayen, 17:00).
Campionatul Mondial de Fotbal. Recorduri, curiozităţi și statistici
Va fi ediția cu numărul 22 a Campionatului Mondial de fotbal, primul turneu final având loc în 1930, în Uruguay. Campioana en-titre este Franța (4-2 în finala contra Croației din 2018).
Europa a fost de cele mai multe ori gazda CM de fotbal, în 11 rânduri (prima dată în Italia – 1934, iar ultima dată în Rusia – 2018).
Urmează în ierarhie America de Sud: a fost gazdă în cinci rânduri (ultima dată în Brazilia – 2014).
Echipa cu cele mai multe titluri: Brazilia, campioană în 5 rânduri (1958, 1962, 1970, 1994, 2002).
Naționala cu cele mai multe clasări pe locul al doilea: Germania (1966, 1982, 1986, 2002).
Cea mai mare distanță între două titluri mondiale câștigate: Italia, 44 de ani (1938 – 1982).
Țările gazdă care au și câștigat CM de fotbal: Uruguay (1930), Italia (1934), Anglia (1966), Germania (1974), Argentina (1978), Franța (1998).
Cele mai slabe rezultate ale campioanelor mondiale en-titre: Italia (1950), Brazilia (1966), Franța (2002), Italia (2010), Spania (2014) și Germania (2018) – nu au trecut de faza grupelor.
Confederația cu cele mai multe titluri: Europa, cu 12 (1934, 1938, 1954, 1966, 1974, 1982, 1990, 1998, 2006, 2010, 2014, 2018).
Naționala cu cele mai multe finale, dar fără să fi cucerit vreodată titlul mondial: Olanda (1974, 1978, 2010).
Cele mai multe semifinale fără înfrângere: Argentina (1930, 1978, 1986, 1990, 2014).
Naționalele cu cele mai multe apariții la CM fără victorie: Bolivia (1930, 1950, 1994), Honduras (1982, 2010, 2014) și Egipt (1934, 1990, 2018).
Primul gol marcat în istoria CM: Lucien Laurent (Franța), în meciul contra Mexicului de la CM din 1930 (de pe 13 iulie).
Finala care a avut loc de cele mai multe ori în istoria CM de fotbal: Argentina vs Germania (1986, 1990, 2014). Scorul este 2-1 pentru nemți la general. Ultimul act de la Coppa del Mondo, 1990: Germania – Argentina 1-0
Cel mai disputat duel de la turneul final mondial: Argentina vs Germania, de 7 ori (1958, 1966, 1986, 1990, 2006, 2010, 2014) și Brazilia vs Suedia (1938, 1950, 1958, 1978, 1990, 1994 – de două ori).
Cele mai multe apariții la CM de fotbal: Brazilia. Selecao a participat la toate edițiile de până acum ale turneului final mondial: de 22 de ori.
Scoția este naționala care a fost eliminată de cele mai multe ori în faza grupelor: 1954, 1958, 1974, 1978, 1982, 1986, 1990, 1998.
Naționalele cu cele mai puține apariții, dar care au ajuns până în sferturi: Cuba (1938), Germania de Vest (1974) și Ucraina (2006).
Jucătorul cu cele mai multe titluri mondiale: legendarul Pele (1958, 1962, 1970).
Fotbaliștii cu cele mai multe apariții la CM de fotbal: Antonio Carbajal (Mexic, 1950-1966), Lothar Matthaus (Germania, 1982-1998), Rafael Marquez (Mexic, 2002-2018).
Cele mai multe prezențe în echipa ideală a CM: Câte trei – Djalma Santos (Brazilia, 1954-1962), Franz Beckenbauer (Germania de Vest, 1966-1974), Philipp Lahm (Germania, 2006-2014).
Fotbalistul cu cele mai multe meciuri jucate la CM de fotbal: Lothar Matthaus: 25 (în intervalul 1982-1998).
Paolo Maldini a rămas, printre altele, în istoria turneului final mondial cu cele mai multe minute jucate: 2217 în intervalul 1990-2002.
Cele mai multe partide jucate în calificările pentru CM de fotbal: Ivan Hurtado (Ecuador): 68 de meciuri (în perioada 1994-2010).
Cafu este jucătorul cu cele mai multe prezențe în finala CM de fotbal: 3 (1994, 1998, 2002).
Rafael Marquez este fotbalistul care a bifat cele mai multe meciuri la CM de fotbal în calitate de căpitan (al Mexicului): 17. În perioada 2002-2018.
Cel mai tânăr fotbalist care a participat la CM de fotbal: Norman Whiteside (Irlanda de Nord) la meciul cu Yugoslavia de la CM 1982 – 17 ani și 41 de zile.
Pele este cel mai tânăr fotbalist care a jucat într-o finală de la CM de fotbal: contra Suediei, pe 29 iunie 1958. La acel moment, legendarul Pele avea 17 ani și 249 de zile.
Souleymane Mamam (Togo) este cel mai tânăr jucător care a participat la preliminariile pentru CM de fotbal la data de 6 mai 2001, la vârsta de 13 ani și 310 zile.
Essam El-Hadary (Egipt) este cel mai în vârstă jucător care a luat parte la CM de fotbal. La meciul cu Arabia Saudită, de pe 25 iunie 2018. La acel moment, Essam avea 45 de ani și 339 de zile.
Dino Zoff (Italia) este cel mai în vârstă fotbalist care a luat parte la o finală de CM. Contra Germaniei de Vest, pe 11 iulie 1982. Zoff avea 40 de ani și 133 de zile.
Cea mai mare diferență de vârstă de la CM de fotbal între jucătorii din aceeași națională: 24 de ani și 42 de zile. Rigobert Song (17 ani și 358 de zile) și Roger Milla (42 de ani și 35 de zile). Vorbim de naționala Camerunului și se întâmpla la CM 1994, din SUA.
Germanul Edmund Conen este al 100-lea marcator de la CM de fotbal. El a înscris la meciul cu Belgia, de pe 27 mai 1934.
Olandezul Rob Rensenbrink (11 iunie 1978) este cel care a înscris cel de-al 1000-lea gol la turneul final mondial. Se întâmpla la o partidă cu Scoția.
În fine, marcatorul cu numărul 2000 de la CM este Marcus Allback (Suedia), la o partidă cu Anglia (20 iunie, 2006).
Cel mai tânăr marcator din istoria CM de fotbal: Pele, la 17 ani și 239 de zile. S-a întâmplat contra Țării Galilor, într-o zi de 19 iunie 1958.
De asemenea, Pele este și cel mai tânăr marcator al unui hat-trick: la 17 ani și 244 de zile. Vorbim de un meci contra Franței, din data de 24 iunie 1958.
La polul opus, Roger Milla (Camerun) deține recordul pentru cel mai în vârstă jucător care înscrie la CM de fotbal: 42 de ani și 39 de zile. Vorbim de meciul contra Rusiei, din data de 28 iunie 1994.
Nils Liedholm (Suedia) este cel mai în vârstă marcator dintr-o finală de CM de fotbal: 35 de ani și 264 de zile. Se întâmpla la un meci contra Braziliei din data de 29 iunie 1958.
Lionel Messi este singurul jucător de fotbal care a marcat la CM până în 20 de ani, după 20 de ani și chiar și după 30 de ani (2006, 2014, 2018).
Cel mai rapid gol dintr-o finală de CM: Johan Neeskens, Olanda. La meciul cu Germania de Vest din 1974. Se întâmpla după 90 de secunde.
Golul marcat cel mai târziu în timpul regulamentar: Neymar, minutul 97, într-un meci cu Costa Rica, din 2018.
Cele mai mari diferențe de scor înregistrate la CM: Ungaria – Coreea de Sud 9-0 (1954), Yugoslavia – Zair 9-0 (1974) și Ungaria – El Salvador 10-1 (1982).
Cele mai multe goluri marcate la un meci de la CM de fotbal: Austria – Elveția 7-5, în 1954.
Cele mai multe goluri marcate într-o finală de CM: Brazilia – Suedia 5-2, în 1958.
Finala de CM cu cele mai puține goluri: Brazilia – Italia 0-0, la CM 1994.
Ungaria este echipa cu cele mai multe goluri marcate la o singură ediție de CM: 27. Se întâmpla la ediția din 1954.
Cele mai multe goluri marcate la un întreg CM de fotbal: 171, la edițiile din 1998 (Franța) și 2014 (Brazilia).
Cele mai puține goluri marcate la un CM de fotbal: 70. Se întâmpla în 1930 și 1934.
Cea mai mare distanță acoperită de un jucător la o ediție a CM de fotbal: 84 de kilometri. Autor: Thomas Muller, la ediția din 2014.
Cele mai multe meciuri fără gol primit: 10. Peter Shilton (Anglia, între 1982-1990), Fabien Barthez (Franța, 1998-2006).
Portarul cu cele mai multe minute fără gol primit la CM: Walter Zenga (Italia, 1990) – 517 minute.
Cele mai multe parade ale unui portar într-un singur meci de la CM: americanul Tim Howard (la meciul SUA – Belgia, din 2014).
Helmut Schon (Germania de Vest) este antrenorul cu cele mai multe meciuri bifate la CM de fotbal: 25 (în perioada 1966-1978).
Antrenorul cu cele mai multe titluri mondiale: Vittorio Pozzo, Italia, două titluri (1934, 1938).
Carlos Alberto Parreira este antrenorul cu cele mai multe turnee finale de CM bifate: 6 (1982, 1990, 1994, 1998, 2006, 2010).
Bora Milutinovic și Carlos Alberto Parreira sunt antrenorii cu cele mai multe naționale pregătite la CM de fotbal – 5. Milutinovic: Mexic în 1986, Costa Rica în 1990, SUA în 1994, Nigeria în 1998, China 2002. Parreira: Kuwait în 1982, Emiratele Arabe United în 1990, Brazilia în 1994, 2006, Arabia Saudită în 1998 și Africa de Sud în 2010.
Cel mai tânăr antrenor de la CM de fotbal: Juan Jose Tramutola (Argentina, în 1930). Avea atunci 27 de ani și 267 de zile.
Cel mai tânăr antrenor campion mondial: Alberto Suppici (Uruguay, 1930). Avea 31 de ani și 252 de zile.
Argentina – Germania din 1986 este finala CM de fotbal cu cei mai mulți spectatori. Pe Estadio Azteca au fost 114.600 de spectatori.
La polul opus, partida de la CM cu cea mai slabă asistență a fost cea dintre România și Peru. Se întâmpla la turneul final din 1930, iar la meci au luat parte 300 de spectatori.
Mondialul din 1994 a avut cea mai mare medie de fani pe meci: 68.991 de spectatori.
Sursa foto: fifa.com