CM Rusia 2018. Încep sferturile de finală! Uruguay-Franța și Brazilia-Belgia. Echipe probabile

CM Rusia 2018. Cupa Mondială a ajuns în faza sferturilor de finală, vineri urmând să se dispute primele două întâlniri din această fază a competiției. Primele priviri vor fi ațintite către confruntarea dintre două foste campioane mondiale.

Uruguay (în 1930 și 1950) și Franța (1998) vor deschide spectacolul din sferturi, de la ora 17:00. În ultimul duel al zilei, de la ora 21:00, se vor întâlni Brazilia, cvintupla câștigătoare a trofeului, și ambițioasa reprezentativă a Belgiei. Ambele partide vor fi transmise în direct pe TVR 1, TVR HD.

Uruguay vs Franța (ora 17:00) – echipele probabile:

Uruguay (4-4-2): Fernando Muslera –  Martin Caceres, Jose Maria Gimenez, Diego Godin, Diego Laxalt – Nahitan Nandez, Lucas Torreira, Matias Vecino, Rodrigo Bentancur –  Luis Suarez, Edinson Cavani/Cristhian Stuani. Selecționer: Oscar Tabarez.
Franța (4-2-3-1): Hugo Lloris – Benjamin Pavard, Raphael Varane, Samuel Umtiti, Lucas Hernandez – N’Golo Kante, Paul Pogba – Kylian Mbappe, Antoine Griezmann, Corentin Tolisso – Olivier Giroud. Selecționer: Didier Deschamps.

Stadion: Nijnîi Novogorod Arena (Nijnîi Novogorod)
Arbitru: Nestor Pitana (Argentina)

Confruntările precendente dintre Uruguay și Franța au fost extrem de echilibrate. Din șapte partide disputate, patru au fost remize albe. Uruguay a bifat două victorii, iar singurul succes al Franței datează din 1985. Ultima înfruntare între cele două echipe a fost într-o partidă amicală în 2013. Sud americanii s-au impus atunci cu scorul de 1-0. Sud-americanii nu știu dacă se pot baza pe serviciile lui El Matador Edinson Cavani care s-a accidentat în timpul partidei din optimile de finală și este incert.

Brazilia vs Belgia (ora 21:00) – echipele probabile:

Brazilia (4-2-3-1): Alisson- Fagner, Thiago Silva, Miranda, Filipe Luis – Fernandinho, Paulinho – Willian, Philippe Coutinho, Neymar – Gabriel Jesus. Selecționer: Tite.
Belgia (3-4-2-1): Thibaut Courtois – Jan Vertonghen, Vincent Kompany, Toby Alderweireld – Axel Witsel, Kevin De Bruyne, Nacer Chadli, Thomas Meunier – Marouane Fellaini, Eden Hazard – Romelu Lukaku. Selecționer: Roberto Martinez.

Stadion: Kazan Arena (Kazan)
Arbitru: Milorad Mazic (Serbia)

Cele două naționale s-au duelat până acum de patru ori, brazilienii ieşind victorioşi de trei ori, ultima oară în 2002, în singura întâlnire din cadrul unui Campionat Mondial. Sud-americanii s-au impus atunci cu 2-0. Belgia a câștigat prima confruntare, 5-1 într-un amical disputat în 1963.

Sursa foto: fifa.com