CM Rusia 2018. Singurul jucător din Liga I prezent la turneul final s-a retras din naționala țării sale

CM Rusia 2018. Portarul naționalei statului Panama şi al clubului Dinamo Bucureşti, Jaime Penedo, şi-a luat adio de la echipa naţională.

“Există un ciclu şi toate se întâmplă aşa cum este să se întâmple. Am încheiat un turneu foarte important pentru noi. Obiectivul era înainte de toate ca Panama să joace cât mai bine la acest Mondial. Suntem mândri pentru simpatia de care ne-am bucurat aici. Singurul lucru pe care pot să-l spun este că sper ca Panama să se menţină pe acest drum”, a afirmat Penedo, aflat la ultimul său meci pentru reprezentativa ţării sale.

Citește și: CM RUSIA 2018. PROGRAMUL OPTIMILOR DE FINALĂ ALE CUPEI MONDIALE

Jaime Penedo (36 ani), care şi-a prelungit contractul cu Dinamo până la finalul stagiunii viitoare, este considerat cel mai bun portar din istoria fotbalului panamez. După mijlocaşul Gabriel Gomez, el este jucătorul care a disputat cele mai multe meciuri sub culorile naţionale (134), el fiind, de altfel, printre rarii fotbalişti panamezi care joacă în Europa.

Panamezul are o clauză în contractul cu clubul din Ștefan cel Mare, conform căruia poate să plece la orice formative care va achita o clauză de 100.000 de euro. Dinamo a încasat 200.000 de euro pentru participarea portarului său la Cupa Mondială din Rusia.

Sursa foto: digi sport