CNA dezminte orice implicare in decizia Pro TV de a anula o emisiune online cu Monica Macovei

Consiliul National al Audiovizualului (CNA) dezminte, intr-un comunicat transmis joi presei, orice fel de implicare in decizia Pro TV de a anula o emisiune care urma sa fie transmisa online pe site-ul stirileprotv.ro, asa cum sustinea, marti, candidatul la prezidentiale Monica Macovei.

Subiectul a fost dezbatut, joi, in sedinta CNA, iar Consiliul a tinut sa dezminta orice implicare in anularea emisiunii care urma sa fie transmisa online pe site-ul televiziunii si care ar fi trebuit sa o aiba invitata pe Monica Macovei.

Va prezentam mai jos comunicatul integral:

Ref. la acuzatiile aduse CNA de catre doamna Monica Macovei, candidat independent la alegerile prezidentiale, cu privire la anularea unei emisiuni ce urma sa fie transmisa on-line pe site-ul “stirileprotv.ro” in data de 29.10.2014.

Citeste si: VALENTIN JUCAN va sesiza Parchetul in urma acuzatiilor aduse CNA de MONICA MACOVEI

Membrii Consiliului National al Audiovizualului dezmint categoric orice fel de implicare a institutiei in anularea unei emisiuni ce urma sa fie transmisa on-line pe site-ul “stirileprotv.ro”. In acest sens, Consiliul a avut in vedere informatiile vehiculate in presa in zilele de 28 si 29.10.2014, ca urmare a afirmatiilor doamnei Monica Macovei, candidat independent la alegerile pentru Presedintia Romaniei, potrivit carora CNA ar fi intervenit la postul de televiziune Pro TV pentru anularea unei emisiuni transmise on-line pe site-ul stirileprotv.ro, emisiune la care domnia sa urma sa participe.

CITESTE SI: UPDATE. DNA face perchezitii la CNA in dosarul in care sunt cercetati Gheorghe Stefan si Viorel Hrebenciuc 

De altfel, atributiile si competentele CNA sunt strict stabilite prin Legea audiovizualului nr. 504/2002, Consiliul neavand niciun fel de posibilitate de a interveni asupra continutului unui site de internet, inclusiv in ceea ce priveste site-ul unui radiodifuzor licentiat in Romania.

Trebuie mentionat, in acelasi context, faptul ca postul Pro TV a avut o pozitie ferma cu privire la afirmatiile doamnei Monica Macovei, precizand atat intr-un comunicat remis presei in data de 29.10.2014, cat si in sedinta publica a CNA din data de 30.10.2014, ca “nu a existat nicio interventie a unei autoritati publice sau a CNA de a stopa acest demers, ci a fost o decizie editoriala interna a Pro TV”, postul mentionand ca a decis sa renunte complet la a mai organiza acele emisiuni on-line “pentru a nu crea impresia unui partizanat politic”.