VICTOR PONTA A PLAGIAT! Ministrul CURAJ trebuie sa-i RETRAGA TITLUL de DOCTOR. REACTIA fostului premier. UPDATE

Fostul premier VICTOR PONTA a PLAGIAT in lucrarea sa de doctorat, a stabilit Comisia Tehnica din cadrul Consiliului Nationale de Atestare a Diplomelor (CNATDCU), au declarat surse din Ministerul Educatiei pentru Mediafax. Raportul final al comisiei va intra joi dimineata in analiza Consiliul General al CNATDCU. Decizia de plagiat in comisie s-a stabilit cu un vot de 4 la 3.

UPDATE: Reactia lui VICTOR PONTA: “Inteleg ca acum (dupa aceasta mare victorie) totul va fi bine – de azi incep sa creasca incasarile la buget, sa iesim din deficit. De azi incepem sa primim banii europeni pe care nu i-am luat pana acum. De azi platim subventiile in agricultura, marim salariile si pensiile. De azi nu mai mor bebelusii in spitale si nici nu se mai dau subiecte grele la examenul de capacitate. Si de azi nu mai suntem “marfa” pe care o vand tehnocratii ca sa primeasca o promovare cand se intorc la Bruxelles!

Sunt onorat de efortul pe care ditamai Guvernul de tehnocrati l-a facut doar pentru persoana mea – o ordonanta de urgenta doar pentru mine, o Comisie doar pentru mine (cand am primit verdictul de neplagiat in 2012 de la acelasi CNACTDU a mai fost o teza de doctorat examinata in acelasi timp – fac pariu ca nu aveti “Curaj” sa o revedeti si pe aceea). 

O hotarare definitiva data in favoarea mea de ICCJ in 2014 ignorata! Va multumesc din inima dragi politruci! Si de azi ma ocup sa imi fac o noua teza de doctorat cu tema “Fabulosa Guvernare Tehnocrata si maretele sale realizari pentru poporul roman” – that will be fun!”, a scris fostul premier pe pagina sa de Facebook.

UPDATE: Fostul premier VICTOR PONTA a PLAGIAT in teza de doctorat, a decis joi Consiliul National de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU), care solicita Ministrului Educatiei emiterea ordinului prin care lui VICTOR PONTA i se retrage titlul de doctor in Drept.

Presedintele Consiliului, academicianul Viorel Barbu, a anuntat ca verdictul a fost stabilit de comisia care a reanalizat teza de doctorat a fostului premier in ultimele 45 de zile si care a fost formata din Florin Streteanu de la Babes Bolyai, Valentin Constantin de la Universitatea de Vest din Timisoara si Dan Claudiu Danisor de la Universitatea din Craiova. “S-a constatat ca lucrarea nu respecta standardele de etica si propunem retragerea titlului de doctor in Drept”, a declarat Viorel Barbu.

Dintre cei 47 de membri ai Consiliului, la sedinta de azi au fost prezenti 35, dintre care 34 au votat ca a fost un plagiat, iar un membru s-a abtinut. Dupa decizia CNADTCU, Victor Ponta poate contesta rezultatul, in termen de 10 zile.

“Daca aceasta contestatie se va face, se fixeaza o noua comisie de analiza a contestatiei (…) iar ulterior, daca actuala decizie ramane in vigoare, propunerea e inaintata ministrului Educatiei, pentru a da ordinul de retragere a titlului”, a precizat acad. Viorel Barbu.

Comisia Tehnica desemnata sa analizeze teza de doctorat a lui VICTOR PONTA a fost cea care a stabilit ca acesta a plagiat, verdictul fiind supus votului in sedinta de joi a CNATDCU. Potrivit procedurii, raportul Comisiei Tehnice a fost prezentat mai intai Comisiei Juridice din cadrul CNADTCU, iar ulterior inaintat presedintelui institutiei, academicianul Viorel Barbu.

Recomandarea CNATDCU va fi transmisa ministrului Educatiei, Adrian Curaj, care va trebui sa decida retragerea titlul de doctor obtinut de Victor Ponta in iulie 2003 cu teza intitulata “Curtea Penala Internationala” la Facultatea de Drept a Universitatii din Bucuresti.

Este greu de crezut ca Victor Ponta va contesta decizia CNATDCU, cata vreme in perioada in care a fost premier Guvernul a adoptat o ordonanta de urgenta prin care s-a stabilit ca oricine doreste poate renunta la titlul de doctor fara repercusiuni.

STIRE INITIALA

Sursele citate au declarat ca membrii Comisiei Tehnice au finalizat raportul privind lucrarea de doctorat a fostului premier Victor Ponta si au recomandat retragere titlului de doctor al lui Victor Ponta.

Sursa foto: realitatea