CNSAS face ravagii cu câteva zeci de ore înaintea alegerilor prezidențiale! Unul dintre candidați a fost informator la Securitate

Viorel Cataramă, candidat la prezidenţiale, a fost informator al Securităţii, iar notele pe care le transmitea erau semnate de acesta atât cu numele real cât şi cu cele conspirative, „W”, „Viorel” şi „Voicu”, susține o adeverinţă CNSAS, potrivit Mediafax.

“În baza Notei de Constatare nr. DI/I/1583 in 15.10.2019, întocmită de Direcţia de Specialitate din cadrul CNSAS, în care se regăsesc următoarele elemente: domnul Cataramă Viorel figurează în dosarul fond informativ nr. I 542786 (cotă CNSAS), titular VRHP Domnia sa, economist la Întreprinderea de Comerţ exterior „Tehnoforestexport”, ulterior (din ianuarie 1987) reprezentant în România, prin intermediul Oficiului „Argus”, al firmei olandeze „Belco” – partener comercial al ICE „Tehnoforestexport”, figurează în dosar cu numele real, precum şi în calitate de candidat la recrutare, în atenţia unităţii centrale a Securităţii cu atribuţii pe linia întreprinderilor de comerţ exterior.

Citește și: ALEGERI PREZIDENȚIALE 2019. CANDIDATUL NINEL PEIA A REAPĂRUT! ACESTA FACE LUMINĂ ASUPRA DISPARIȚIEI

În dosarul I542786 (cotă CNSAS) titlular VRHP, s-au identificat documente în care i-a fost atribuit de către ofiţerii de Securitate numele conspirativ „VIOREL”, cât şi documente olografe, semnate de căre domnul Cataramă Viorel atât cu numele real, cât şi cu numele conspirative „W” şi „Voicu”, se arată într-o adeverinţă publicată de CNSAS.

 Potrivit aceluiaşi document, preluat de Mediafax, Direcţia de Specialitate a identificat mai multe informaţii pe care Viorel Cataramă le-a transmis Securităţii, între care se regăseşte o notă din 12.09.1985, olografă, semnată cu numele real.

Sursa foto: adevarul