Coca-Cola a pierdut o sumă imensă după gestul făcut de Cristiano Ronaldo! Video

Reacția promptă a companiei

Cristiano Ronaldo a îndepărtat două sticle de Coca-Cola din dreptul său în timpul conferinței de presă dinaintea meciului Portugalia-Ungaria. CR7 s-a așezat, a văzut cele două sticle de băutură carbogazoasă, și le-a îndepărtat de la locul lor. A luat imediat o sticlă de apă și a spus camerelor: “Apă și Coca-Cola …”, referindu-se că ceea ce trebuie să faci este să bei apă.

Update: Coca Cola a reacționat după gestul făcut de starul portughez. “Fiecare are preferințele lui în materie de băuturi. Fiecare are gusturile și nevoile lui. Jucătorilor li se oferă apă, alături de Coca Cola și Coca Cola fără zahăr în momentul în care sosesc la conferințele de presă.”, a declarat un purtător de cuvânt al companiei, pentru Daily Mail.

Apoi, pe rețelele sociale a început să circule, la scurt timp după gestul lui Cristiano Ronaldo, un clip filmat înainte de Cupa Mondială din 2006, în care lusitanul face reclamă la Coca Cola, o versiune pentru publicul asiatic.

Știre inițială

Observând evoluția acțiunilor companiei înainte și după, „momentul Cristiano” a însemnat o pierdere de miliarde de dolari pentru Coca-Cola, scrie Marca. Bursa s-a deschis la ora 15:00 în Europa, cota Coca-Cola fiind de 56,10 dolari. 30 de minute mai târziu, când Cristiano Ronaldo și Fernando Santos au ieșit din sala de presă de pe stadionul Puskas Ferenc din Budapesta, acțiunile au scăzut la un minim de 55,22 dolari pe acțiune.

Gestul de a îndepărta sticlele a provocat o scădere rapidă de 1,6% pentru companie pe bursă. Și din punct de vedere economic, Coca-Cola a trecut de la o valoare de 242 miliarde dolari la 238 miliarde dolari, adică o pierdere de 4 miliarde de dolari. Coca-Cola este unul dintre principalii sponsori ai Euro 2020.

Sursa foto: marca.com