COD RUTIER: Incepatorii, obligati sa fie insotiti pe drum de noapte

Soferii care sunt incepatori ar putea sa fie obligati pe viitor sa fie insotiti la bordul masinii in timpul deplasarilor pe timp de noapte.

Senatorii din Comisiile senatoriale Juridica, pentru Aparare si Administratie publica au adoptat un amendament al senatorului Nicolae Moga la proiectul de modificare a Codului rutier propus de Guvern. Conform acestuia, pe timp de noapte, o persoana adulta care are permis de conducere de cel putin cinci ani ar trebui sa fie in masina alaturi de un sofer incepator care se afla la volan.

Citeste si: Codul Rutier, amanat de la raport pana pe 27 ianuarie

Potrivit amendamentului adoptat, conducatorul de autovehicule posesor al categoriilor B1 si Β care are o vechime mai mica de un an de la obtinerea permisului de conducere are obligatia “sa nu conduca vehicule din categoria Β sau BE cu o putere a motorului mai mare de 110 kw” si “sa nu conduca vehicule din categoriile A1, A2 (daca nu a posedat anterior A1), B1, Β si BE pe timpul noptii pe drumurile acoperite cu gheata, zapada sau polei”.

Amendamentul mai prevede faptul ca soferul cu o vechime mai mica de un an ” sa fie insotit de o persoana adulta, membru al familiei sau posesor al permisului de conducere cu o vechime de cel putin 5 ani de zile, in deplasarea pe timp de noapte pentru vehiculele din categoria Β sau BE”.