COMANDAMENT de IARNA la PRIMARIA CAPITALEI: Nu sunt inregistrate BLOCAJE in TRAFIC

Traficul rutier se desfasoara in conditii de iarna in Bucuresti, nefiind inregistrate blocaje sau alte incidente in trafic, se arata intr-un comunicat al PRIMARIEI CAPITALEI.

Utilajele firmelor de deszapezire au inceput, de la ora 7.30, interventia pe arterele secundare si pentru degajarea zapezii de pe trotuare. Interventia pe bulevardele principale va fi reluata dupa ora 10.30, atunci cand traficul rutier incepe sa se reduca in intensitate, spun reprezentantii municipalitatii. La COMANDAMENTUL de IARNA convocat, marti, incepand cu ora 7.15, primarul general RAZVAN SAVA a cerut operatorilor de salubritate sa intervina pentru degajarea zapezii de pe trotuare si sa asigure caile de acces catre spitale, statii de ambulanta si alte obiective sociale de interes public.

De asemenea, PRIMARIA CAPITALEI va incepe sa dea amenzi firmelor care au actionat necorespunzator pentru curatarea strazilor si trotuarelor din Bucuresti. “Catre Politia Locala: imediat ce inceteaza ninsoarea aveti obligatia de a iesi pe toate cele 450 de strazi care reprezinta urgenta intai. Acolo unde nu se circula sau este zapada, fie ca este vorba de carosabil sau trotuar, dati amenzi”, a afirmat primarul general RAZVAN SAVA.

CITESTE SI: COMANDAMENT DE IARNA LA PRIMARIA CAPITALEI

Potrivit strategiei de deszapezire, prioritate pentru deszapezire au podurile, pantele, pasajele rutiere, urmand ca apoi sa se intervina pe traseele pe care circula mijloacele de transport in comun. Tot la urgenta se va actiona pentru deblocarea arterelor situate in perimetrul spitalelor si altor obiective sociale de interes public.

Odata finalizata interventia pe obiectivele amintite, se va interveni pe arterele secundare.

PRIMARIA CAPITALEI atentioneaza proprietarii de cladiri sau spatii comerciale ca au obligatia de a inlatura zapada depusa pe trotuarele din fata imobilelor pe care le detin. Conform articolului 12, anexa 1 a HCGMB 120/2010, proprietarii de imobile au obligatia sa inlature zapada, gheata si turturii formati in perimetrul cladirilor pe care le detin, in maxim 24 de ore de la incetarea ninsorii. Nerespectarea acestei obligatii se sanctioneaza cu amenzi de la 200 la 500 de lei pentru persoane fizice si de la 500 la 2.000 de lei pentru persoane juridice.

Pentru eventuale probleme generate de inghet sau ninsoare, PRIMARIA CAPITALEI  pune la dispozitie numerele de dispecerat 0800.800.868 si 021.9844. Totodata, PRIMARIA CAPITALEI adreseaza un apel bucurestenilor sa sesizeze la aceste numere de telefon prezenta pe strada sau in scarile blocurilor a unor persoane fara adapost, pentru ca acestea sa fie preluate de Politia Locala si transportate la unul din centrele sociale ale Capitalei.

Sursa foto: b365