Comisarul european CORINA CRETU a vorbit despre Programul Operational Infrastructura Mare

Corina Cretu

Comisarul european pentru politica regionala, CORINA CRETU, a declarat vineri ca semnarea Deciziei de Aprobare a Programului Operational Infrastructura Mare (POIM) 2014-2020 pune punct unei perioade intense de negocieri care se incheie cu aprobarea unui program operational, al doilea ca volum al investitiilor din UE.

“Am semnat deja multe programe, am avut cateva ceremonii la Bruxelles, dar marturisesc ca, atunci cand semnez programele pentru ROMANIA, am cele mai mari emotii si sunt, intr-un fel, foarte mandra (…) Odata cu adoptarea Programului Operational Infrastructura Mare, punem punct unei lungi perioade de munca si de negocieri intense, care a inceput in anul 2012 cu documentul de pozitie al Comisiei si care se incheie acum cu aprobarea unui program operational care, ca volum al investitiilor, se afla pe locul al doilea in UE”, a afirmat CORINA CRETU, la Palatul Victoria.

CITESTE SI: COMISIA EUROPEANA a adoptat programul ROMANIEI pentru INFRASTRUCTURA 

POIM 2014—2020 este programul operational care beneficiaza de cea mai mare alocare financiara, aproximativ 12 miliarde de euro, si este finantat atat din Fondul european pentru dezvoltare regionala, cat si din Fondul de coeziune.

Sursa foto: zf.ro