COMISIA JURIDICA a SENATULUI a avizat pozitiv solicitarile DNA in cazurile GABRIEL OPREA si DOINA TUDOR. Reactiile celor doi. UPDATE

Comisia Juridica din Senat dezbate, marti, senatorilor GABRIEL OPREA si DOINA TUDOR acuzati de DNA de FAPTE de CORUPTIE si pentru care procurorii cer ridicarea imunitatii in vederea inceperii URMARIRII PENALE, respectiv RETINERII si ARESTARII PREVENTIVE.

UPDATE 16.05: Senatorii juristi au dat cate un aviz favorabil atat pentru cererea de urmarire penala intr-un nou dosar a lui GABRIEL OPREA, cat si pentru cererea de retinere si arestare a senatoarei liberale DOINA TUDOR. 

Avizele comisiei juridice sunt consultative insa obligatorii procedural.  Votul in plenul Senatului s-ar putea da miercuri, in cazul in care redactarea rapoartelor din comisie va fi facuta in timp util, a explicat presedintele Comisiei Juridice, Catalin Boboc.  Fostul vicepremier a declarat ca in timpul mandatului sau ca vicepremier si ministru de Interne toate achizitiile de autovehicule la MAI s-au realizat legal.

“Va spun cateva cuvinte, o sa spun mai multe in plenul Senatului. Am spus colegilor de la Comisia juridica: in timpul mandatului meu ca vicepremier si ministru de Interne nu s-a cumparat o masina, nici 10, s-au cumparat 5.000 de masini, toate achizitionate legal prin directiile de specialitate. M-am batut pentru drepturile si dotarile MAI, pentru drepturile jandarmilor, politistilor, pompierilor si asa mai departe”, a declarat Gabriel Oprea la iesirea de la audierea in Comisia juridica a Senatului, potrivit Agerpres. 

Senatorul UNPR a precizat ca in calitate de ministru de Interne avea asigurata protectie din partea SPP ‘o masina luata in comodat de la alta institutie, care se mai si strica din cand in cand’.

“S-a reinfiintat in cadrul Directiei de Informatii Protectie Interna o subunitate, se numeste Acvila, a plecat de la zero. In acest context si intr-un context (…) cei de acolo spun cu multe vulnerabilitati, riscuri, la adresa vietii conducerii Ministerului de Interne, inclusiv a mea personala, s-a achizitionat in mod legal de catre DIPI un autovehicul. Aceasta este toata speta, maine o sa spun mai multe in plenul Senatului”, a declarat senatorul UNPR.

Raspunzand intrebarilor jurnalistilor, Oprea a negat ca ar fi cerut reamenajarea biroului sau si ca respectivul spatiu ar fi fost dotat cu jacuzzi. 

La randul sau senatoarea Tudor a declarat, marti, dupa audierea sa in Comisia juridica, ca a prezentat toate dovezile in sprijinul nevinovatiei sale si a aratat ca nu le cere nimic colegilor in ceea ce priveste votul din plen.

“Am prezentat toate adevarurile si toate dovezile pe care le am si care au fost depuse inclusiv aici. Nu pot sa va spun ca exista o parere, pentru ca nu au cum sa-si dea o parere de fata cu mine (membrii Comisiei juridice – n.r.), asta vor dezbate mai departe. Au fost prezentate datele de catre cei doi avocati ai mei, cu materialele pe care le-am depus la comisie”, a explicat Tudor, citeaza Agerpres. 

Intrebata daca are emotii pentru votul de miercuri din plenul Senatului, Doina Tudor a raspuns: “Dar cine nu ar avea? Nu le cer nimic (n.r. colegilor). Nu am niciun drept sa le cer colegilor mei niciun fel de… nimic”. Ea nu a negat ca ii este teama de ceea ce va urma.

STIRE INITIALA

Rapoartele Comisiei Juridice in ambele cazuri vor fi introduse pe ordinea de zi a plenului de miercuri. “Sigur ca, din discutii, vom vedea, eu sper ca va fi suficient timp pentru maine (marti – n.red.) sa dam raportul astfel incat miercuri sa intre la plen. Asta am si propus colegilor (din Biroul Permanent – n.red.) sa introduca pe ordinea de zi de miercuri sub rezerva depunerii raportului. In principiu acesta este parcursul pe care l-am propus si colegii din Biroul permanent au fost de acord”, a precizat CATALIN BOBOC, seful Comisiei Juridice din Senat.

DNA a cerut saptamana trecuta, din nou, ridicarea imunitatii in vederea URMARIRII PENALE a lui GABRIEL OPREA. Este vorba despre o noua ancheta care il vizeaza pe fostul vicepremier din Guvernul Ponta, acum fiind acuzat de ABUZ in SERVICIU, pentru ca a decis cumpararea unei masini de lux din banii de misiuni ai politistilor. Liderul UNPR, GABRIEL OPREA, s-a declarat “nevinovat” si a aratat ca “suspiciunea invocata nu este intemeiata”, dar ca va da curs solicitarilor DNA.

CITESTE SI: BIROUL PERMANENT AL SENATULUI DISCUTA SOLICITARILE DNA IN CAZURILE GABRIEL OPREA SI DOINA TUDOR

Pe de alta parte, senatorul PNL DOINA TUDOR este anchetat in dosarul in care fostul sau sot, DANIEL GEORGE TUDOR, a fost retinut pentru LUARE de MITA, la data faptei presedinte al Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor, ulterior vicepresedinte al Autoritatii de Supraveghere Financiara (ASF).

“In conformitate cu prevederile legale si constitutionale, procurorul-sef al Directiei Nationale Anticoruptie a transmis Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie (ICCJ) cererea si referatul intocmit in cauza, in vederea sesizarii ministrului Justitiei pentru a cere presedintelui Senatului incuviintarea retinerii si arestarii preventive a senatoarei DOINA ANCA TUDOR, in sarcina careia s-a retinut complicitate la infractiunea de LUARE de MITA”, se arata intr-un comunicat al DNA.

DNA precizeaza ca, in perioada martie-mai 2013, DOINA TUDOR l-a ajutat in mod direct pe DANIEL GEORGE TUDOR sa primeasca 200.000 de euro (din totalul de 300.000 de euro primiti de acesta), pentru ca acesta, in calitate de presedinte al Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor, sa favorizeze o firma de asigurari care facuse obiectul unor activitati de control.

“In urma sumelor remise cu titlu de mita, la data de 26 aprilie 2013, inculpatul DANIEL GEORGE TUDOR a emis o decizie prin care s-au ignorat in totalitate constatarile controlului respectiv (care atentiona asupra gradului de risc ridicat al societatii) si a impus remedierea unor deficiente minore si nesemnificative in raport cu situatia financiara precara a societatii”, sustin procurorii.

Senatorul DOINA TUDOR se considera nevinovat si ii roaga pe colegii sai sa voteze solicitarea DNA privind ARESTAREA PREVENTIVA asa cum considera de cuviinta. “Am fost chemata astazi de urgenta sa ma prezint la DNA. Mi s-a spus ca am calitatea de suspect si pana seara vad ca am alta calitate. Nu stiu nimic, nici macar de ce, cum. Nu am nicio vinovatie”, a declarat DOINA TUDOR.

Sursa foto: jurnalul