COMPLICII lui DUMITRU SECHELARIU, condamnati DEFINITIV la cate patru ani de INCHISOARE

LAURIAN LUCAS, fost viceprimar al municipiului Bacau, si DORINEL IFRIM, fost sef al Cadastrului din Primaria Bacaului, au fost condamnati DEFINITIV joi de instanta suprema la cate patru ani de INCHISOARE intr-un dosar privind schimburi de terenuri in perioada cand DUMITRU SECHELARIU era edil-sef al municipiului Bacau.

Instanta “condamna pe inculpatul Lucas Laurian Iulian la patru ani inchisoare pentru savarsirea infractiunii de complicitate la luare de mita in forma continuata (opt acte materiale) si doi ani interzicerea drepturilor prevazute de art. 66 alin. 1 lit. a, b si g Cod penal (dreptul de a ocupa o functie care implica exercitiul autoritatii de stat, n.r.)”, se arata in minuta deciziei Inaltei Curti de Casatie si Justitie (ICCJ).

De asemenea, magistratii instantei supreme au decis condamnarea inculpatului VASILE DORINEL IFRIM la patru ani inchisoare pentru savarsirea infractiunii de complicitate la luare de mita in forma continuata (opt acte materiale) si doi ani interzicerea drepturilor prevazute de art. 66 alin.1 lit. a, b si g Cod penal.

Citeste si: A murit Dumitru Sechelariu. Interviu Adevarul: Sa ma ingropati in picioare, cu mainile afara!

“In baza art. 112 alin. 2 lit. e Cod penal raportat la art. 19 din Legea nr. 78/2000 confisca de la inculpatii Lucas Laurian Iulian si Ifrim Vasile Dorinel cate 98.318 USD si 1.616,174 RON. Mentine sechestrul asigurator instituit asupra imobilului din Bacau, proprietatea inculpatului Lucas Laurian Iulian si asupra imobilului din Bacau, proprietatea inculpatului Ifrim Vasile Dorinel”, se precizeaza in decizie, potrivit Mediafax.

Instanta a mai decis schimbarea incadrarii juridice si in cazul fostului primar al Bacaului DUMITRU SECHELARIU, in luare de mita in forma continuata, insa a dispus incetarea procesului penal impotriva lui ca urmare a decesului acestuia.

Cei trei fusesera achitati in acest dosar de Tribunalul Bacau, decizie mentinuta ulterior de Curtea de Apel Bacau.

Citeste si: Inmormantarea lui Dumitru Sechelariu va avea loc astazi la Cimitirul Central din Bacau

Dosarul a fost deschis in anul 2005 de procurorii Directiei Nationale Anticoruptie, care au investigat doua schimburi de terenuri efectuate in baza a doua hotarari de Consiliu Local adoptate in anii 2002 si 2003.

DUMITRU SECHELARIU, in varsta de 55 de ani, fost primar al Bacaului intre anii 1996 si 2004, a murit pe 16 februarie 2012 intr-o clinica din Viena, dupa ce fusese supus unei interventii chirurgicale la coloana vertebrala la Spitalul de Urgenta Floreasca din Bucuresti.