Congresul extraordinar al PSD de duminica, unde va fi aleasa echipa cu care va lucra LIVIU DRAGNEA iar acesta va fi validat ca presedinte, aduce schimbari majore in conducerea partidului, fiind inlocuiti mare parte a liderilor sustinuti in ultimii ani de Victor Ponta, si reduce din influenta baronilor locali, obligandu-i sa aleaga intre functii.
UPDATE 19.50 In urma Congresului PSD, formatiunea social-democrata condusa de Liviu Dragnea, si-a ales cei 14 vicepresedinti ai PSD, 4 femei si 10 barbati. Cei 10 alesi pentru posturile de vicepresedinti sunt: Dolineaschi Andrei, Tudose Mihai, Negrescu Victor, Pop Georgian, Vlase Gabriel, Vulpescu Ioan, Simon Gheorghe, Chirica Mihai, Stefan Viorel si Banicioiu Nicolae, potrivit unor surse Realitatea.
De asemenea, au fost alese cele patru doamne pentru functiile destinate femeilor. Astfel, Ecaterina Andronescu, Gabriela Firea, Doina Pana si Olguta Vasilescu au devenit vicepresedinti ai PSD.
UPDATE 18.00 Potrivit unor informatii ale comisiei de numarare, pentru functia de presedinte executiv, VALERIU ZGONEA ar avea 2 600 de voturi, in timp ce CONSTANTIN NITA ar avea doar 1 150. Totalul delegatilor este 4 030. Restul voturilor ar fi anulate.
UPDATE 14.40: Este randul fostului presedinte ION ILIESCU sa urce la tribuna. El este aplaudat indelung de cei prezenti in sala. „Sa continuam obiectivele de la Revolutia din 1989. Se propune o clarificare ideologica. Trebuie o reafirmare a orientarii de stanga”, sunt principalele idei emise de fostul presedinte al Romaniei.
UPDATE 14.30: Este randul lui VALERIU ZGONEA sa isi sutina discursul. LIVIU DRAGNEA si VICTOR PONTA absenteaza in continuare din sala.
“Am incredere ca LIVIU DRAGNEA ne va duce pentru prima data la al doilea mandat consecutiv de guvernare. Eu nu sunt aici pentru o functie. Am deja una primita de la colegii mei in 2012. Vin in fata dvs pentru un proiect, este vorba de o noua viziune pentru partidul nostru al reafirmarii valorilor noastre social-democrate”, a declarat VALERIU ZGONEA.
UPDATE 14.20: MARIAN OPRISAN, presedintele CJ Vrancea, a sustinut un scurt discurs in care s-a laudat ca l-a descoperit pe LIVIU DRAGNEA
„Cand l-am invitat pe LIVIU DRAGNEA sa fie membru al PSD eu personal s-a vazut ca am avut mana buna. Acum LIVIU NICOLAE DRAGNEA urmeaza sa confirme toate angajamentele pe care si le-a luat. PSD nu a fost niciodata comunist. A ne asocia cu comunimsnul este cea mai mare porcarie pe care am auzit-o vreodata. Noi am dat regimul Ceausescu jos! Nu candidez la nicio functie. Timp de 25 de ani am condus organizatia Vrancea. Cred in lupta anticoruptie si o sprijin. Aceasta lupta nu poate fi castigata decat schimband sistemul”, a declarat MARIAN OPRISAN.
UPDATE 14.00: In aceste momente isi sustin discursurile candidatii la functia vicepresedinte. Prima care a vorbit a fost Gabriela Firea, urmata de Mihai Sturzu, Ecaterina Andronescu. LIVIU DRAGNEA si VICTOR PONTA nu se afla in sala.
UPDATE 13.25: Au fost citite cele 5 principii ale modificarii statutului, care vor fi validate in CONGRES. Congresul extraordinar al PSD a adoptat, duminica, in unanimitate, o serie de modificari la Statutul partidului, printre care restrangerea numarului de membri ai Biroului Permanent National si posibilitatea presedintelui de a solicita vot de incredere pentru ministrii partidului. (VEZI AICI toate MODIFICARILE din STATUTUL PSD)
UPDATE 13.15: In fata unei audiente mai scazute in conditiile in care mai multi social democrati au iesit pe holurile Salii Palatului dupa discursul presedinteluii LIVIU DRAGNEA, CALIN POPESCU TARICEANU si-a concentrat discursul pe comentariile obisnuite din ultima vreme la adresa justitiei.
Dosarele lui VICTOR PONTA si LIVIU DRAGNEA sunt mai degraba “politice” considera el, iar condamnarea definitiva a lui LIVIU DRAGNEA ar reprezenta un rezultat “pervers”. “Nu pot sa nu remarc rapiditatea cu care au executat-o pe biata Mariana Rarinca” a mai spus CALIN POPESCU TARICEANU.
UPDATE 12.10: Delegatii au VALIDAT rezultatul alegerilor de duminica trecuta. Cu unanimitate de voturi, se valideaza in functia de presedinte LIVIU DRAGNEA. Noul sef al social democratilor a luat cuvantul.
„Vreau sa ii multumesc lui Victor Ponta. Intr-adevar aproape toate deciziile le-am luat impreuna. Sper ca nu uiti nici tu o seara de februarie 2010 cu un viscol care adusese zapada pana la ferestre cand impreuna ne-am indeplinit niste obiectiv. Am adus PSD la guvernare, noi stim sa depunem o motiune de cenzura care sa treaca. Eu vreau sa continui, sa duc la bun sfarsit ce am stabilit atunci. Vreau sa fii langa mine asa cum si eu am fost langa tine.
Ii multumesc lui Gabi Oprea. Votul de duminica a fost un moment istoric. Membrii PSD s-au saturat sa li se spuna mereu “baroni”, “corupti”, “comunisti”. Nu suntem nici „baroni” si nici corupti, suntem oameni muncitori care vrem binele celor de langa noi si nu numai.
Votul de duminica este un moment zero de unde incepem constructia unui partid nou, autentic de stanga, care va pune pe primul loc oamenii. Este momentul sa spunem clar cine suntem. Vom face politica celor care lucreaza in marile intreprinderi si a celor care lucreaza in scoli si gradinite; politica celor multi care nu au sambata si duminica libere; politica celor care inoveaza, care creeaza; celor care sunt plecati in strainatate.
Nu taierile de salarii a ajutat Romania atunci, ci cei care ua plecat sa munceasca in strainatate. Cod de conduita: sa facem o dezbatere serioasa si sa ni-l asumam. Vreau sa PSD sa fie primul partid care rezolva aceasta problema. Primul lucru pe care trebuie sa il facem ca sa redevenim partidul oamenilor este sa adoptam acest cod. Sa punem in centrul activitatii noastre politice comunitatea. Aplicarea criteriilor de integritate ii poate dezamagi si nedreptatii pe unii din noi. Acestea sunt solutia prin care recastigam increderea oamenilor.
Sunt foarte multi oameni care vor sa se inscrie in partidul nostru. Dar sunt sefi de organizatii care vor sa pasteze organizatia doar pentru ei. Vreau sa va spun ca acest lucru va inceta. Acestor tineri trebuie sa le deschidem usa ideologica a stangii.
PSD a facut greseli politice, strategice, erori de personal. Nu as vrea sa uitam de greseala strategica pe care am facut-o in Transilvania. Am pierdut electoratul prin aliante cu partide minoritare si radicale”, a declarat LIVIU DRAGNEA.
“Sa refacem puntile rupte cu intelectualitatea de stanga. Am gresit cand am cazut in razboiul mediatic declansat de Traian Basescu. Va propun un gest simbolic dar sincer si profund. Multa vreme nu am avut curajul sa ne asumam istoria. Ne-am ferit sa ne asumam trecutul recent. Nu am avut curajul sa condamnam crimele dictaturii comuniste. Nu ne-am asumat greseli facute in prmii ani dupa revolutie, cum ar fi evenimentele din piata universitatii.
Vreau sa va ridicati in picioare si sa pastram un moment de reculegere pentru victimele dictaturii comuniste. Lumea s-a ridicat in picioare. “Va multumesc”. Din aceasta clipa privim spre viitor….Ramanerea la guvernare. Cu Victor Ponta, normal. Dar sa vrea sa ramana, nu ne mai faci vreo nefacuta. Daca nu te taiem de pe Facebook”, a continuat LIVIU DRAGNEA.
„Regionalizarea trebuie sa redevina un obiectiv al nostru. Un alt obiectiv este sincronizarea alegerilor care sa se desfasoare o data la cinci ani. Stiu ca peste 60% dintre romani sunt de acord cu aceasta propunere. Fara presa o societate este oarba. Cred ca este nevoie ca noi sa propunem masuri de sustinere pentru ca presa sa isi redobandeasca integritatea. Ma gandesc la reduceri de TVA, scutiri de impozite pentru angajarea jurnalistilor tineri”, a conchis LIVIU DRAGNEA care si-a incheiat discursul cu indemnul „Victorie in 2016”.
UPDATE 11.45: A luat cuvantul VICTOR PONTA. Premierul a fost primit cu apaluze furtunoase de social democrati. “Modelul meu in politica, Tony Blair spunea ca de 2 ori este ales in politica, prima data cand esti ales lider si a doua oara cand te retragi. Asa cum dvs m-ati sprijinit, asa va voi sprijini si eu. In 2002 cand am fost ales presedinte al TSD am crezut ca mi-am atins maximul carierei politice.
Concurez, si sper ca nu se supara, cu Adrian Nastase, la cel mai bun Guvern de dupa 1989. In 2010 eram un partid infrant, in 2015, toti cei de aici din sala am castigat foarte multe batalii: cei mai multi primari, presedinti de CJ. Vreau sa va multumesc, a fost cea mai mare onoare si mandrie din viata mea sa fiu presedintele PSD. Toate deciziile bune le-am luat impreuna. Si toate deciziile gresite le-am luat impreuna, Liviu.
Vorbeam cu Marian Oprisan. I-am spus ‘Marian, iata se termina 5 ani si jumatate e dictatura a lui Ponta’. Si el mi-a spus: “Aoleu…sa vedem ce vine”. Inseamna ca este nevoie de un lider puternic. Ii multumesc cuiva care este in sala, domnului presedinte Ion Iliescu, dar si cuiva care nu este in sala dar sper ca se uita la televizor, domnului Adrian Nastase. Unii dintre noi, cum este si Liviu, platesc pentru faptul ca am indraznit sa credem ca poporul este cel mai important. Sa fiti partidul oamenilor, nu al institutiilor. Liviu stie ca are mandatul meu de prim ministru pe masa, stiu ca il va folosi cum trebuie. Glumeam cu Liviu ca doar PSD poate trece o motiune de cenzura…sa imi spuneti deci cand e momentul.
Domnul Dancu spune ca domnul presedinte, mai la stanga. Eu o sa fiu de acord cu Adrian Nastase si o sa spun “mai la centru”, pentru ca acolo sunt cei mai multi cetateni. Nu poti sa imparti saracia, poti doar sa creezi bunastare si sprijinind mediul de afaceri si pe oamenii care muncesc din greu. In politica avem un singur adversar in continuare, tot pe Traian Basescu: este singurul care are capacitatea sa se bata cu noi.
PSD este ca Pasarea Phoenix. Si eu fac parte din acest partid.
La anul, dupa ce voi termina mandatul de premier, voi deveni extrem de activ in cadrul partidului. Daca am vazut ca tara se poate conduce pe Facebook eu de ce nu as face acelasi lucru pentru PSD”, a declarat VICTOR PONTA.
UPDATE 11.25: “Va multumesc pentru onoarea de a ma adresa celui mai puternic partid din Romania. Va multumesc pentru colaborarea ireprosabila PSD – UNPR, am aratat ca suntem oameni de cuvant si parteneri pe termen lung. Aceasta guvernare a facut bine romanilor.
Il felicit pe presedintele PSD, prietenul meu Liviu Dragnea, pentru alegerea sa in fruntea celui mai puternic partid. Cred sincer in acest parteneriat. Cred ca inseamna mai mult impreuna decat ar insemna separat. Asa sa ne ajute Dumnezeu!”, a declarat GABRIEL OPREA la Congresul PSD.
UPDATE 10.50: VICTOR PONTA a ajuns si el la Sala Palatului insa premierul in functie si fostul presedinte PSD a ignorat total intrebarile ziaristilor prezenti si a intrat discret in cladire.
UPDATE 10.48: „Le urez tuturor candidatilor succes. Romania e importanta pentru noi. Proiectul pe care il prezentam astazi e important. Functiile nu sunt asa importante, desi presa e interesata de batalia pentru functii”, a spus VALERIU ZGONEA jurnalistilor prezenti la Sala Palatului.
Candidatul cu cele mai mari sanse la functia de presedinte executiv al PSD a afirmat ca „eu sunt acelasi om loial pe care se poate baza presedintele partidului si imi place sa fac echipa cu cei din PSD”.
Termenul cheie al discursului lui VALERIU ZGONEA a fost cel de echipa: „Am discutat toti ca impreunsa sa facem echipa. Proiectul pecare azi il prezentam e important pentru romani (…) Cred in proiectul lui LIVIU DRAGNEA si cred in proiectul social democratiei romanesti”.
UPDATE 10.40: Presedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat duminica, inaintea Congresului partidului, ca isi doreste alegeri fara celebrele ‘biletele’ care au circulat in trecut prin sali si pe care erau trecuti candidatii pe care delegatii erau indemnati sa ii voteze.
Dragnea i-a transmis si un mesaj viitorului Presedinte Executiv al partidului, functie pentru care candideaza Valeriu Zgonea si Constantin Nita: ‘Sa faca ce-am facut si eu pentru Victor Ponta’.
STIRE INITIALA
Dupa castigarea alegerilor de saptamana trecuta, Liviu Dragnea a propus o noua structura de conducere in PSD, cu un Birou Permanent National mai mic si cu atributii usor schimbate. Vor fi 14 functii de vicepresedinte, fata de cele 15 actuale, iar patru locuri vor merge automat catre Organizatia de Femei a partidului, de unde, pe liste separate, vor fi votati vicepresedintii femei.
Daca la alegerile pentru sefia partidului nu a existat competitie deloc, Liviu Dragnea neavand contracandidat, doi social-democrati se bat pentru a doua functie in partid, cea de presedinte executiv, iar pentru cele 14 functii de vicepresedinte s-au inscris 21 de candidati
Astfel, in cursa pentru cele 10 pozitii de vicepresedinte alocate barbatilor, s-au inscris 15 social-democrati:
secretarul general Andrei Dolineaschi,
liderul senatorilor PSD, Mihai Fifor,
ministrul Economiei, Mihai Tudose,
europarlamentarul Victor Negrescu,
presedintele Comisiei de cod electoral, Gabriel Vlase,
ministrul Culturii, Ionut Vulpescu,
primarul interimar al Iasiului, Mihai Chirica,
deputatul Viorel Stefan,
ministrul Sanatatii, Nicolae Banicioiu,
liderul TSD Mihai Sturzu,
secretarul de stat in Ministerul Muncii Adrian Dobre,
deputatul Constantin Nita,
deputatul Catalin Radulescu,
deputatul Georgian Pop,
deputatul Gheorghe Simon.
Alte sase femei se lupta pentru patru functii de vicepresedinte:
senatorul Ecaterina Andronescu,
primarul Craiovei, Lia Olguta Vasilescu,
purtatorul de cuvant al PSD Gabriela Firea,
fostul ministru Doina Pana,
europarlamentarul Gabriela Cretu
presedintele PSD Negresti-Oas, Aurelia Fedorca.
Dintre cei 21 de candidati, doar 5 sunt vicepresedinti in functie. Este vorba despre Nicolae Banicioiu, Ecaterina Andronescu, Constantin Nita, Lia Olguta Vasilescu si Gabriela Firea.
Majoritatea celor inscrisi in cursa ar putea ajunge pentru prima data in functii de conducere in PSD. O parte a acestor candidati, care au si cele mai mari sanse de a castiga o pozitie in conducerea PSD, sunt, de altfel, lideri PSD sustinuti si promovati de Liviu Dragnea.
Un exemplu este senatorul Mihai Fifor, parlamentar aflat la primul mandat si care a reusit, cu sprijinul liderului interimar al PSD, sa-i urmeze lui Ilie Sarbu la conducerea grupului senatorial al partidului.
Oamenii lui Ponta dispar din conducere
Alegerile de duminica vor marca si iesirea din prima linie a conducerii PSD a unor lideri importanti, precum ministrul Apararii, Mircea Dusa, promovat de Victor Ponta dupa castigarea sefiei PSD in 2010, Ioan Rus, fost lider informal al asa-numitului “Grup de la Cluj”, care l-a ajutat pe Mircea Geoana sa devina presedinte al PSD in 2005 si care a revenit, odata cu Ponta, in conducerea centrala a PSD dupa mai multi ani de absenta, dar si presedintele PSD Bucuresti, Robert Negoita, intrat recent in conflict cu Liviu Dragnea.
Nici alti lideri locali apropiati de Victor Ponta nu si-au mai depus candidatura. Este vorba, de exemplu, despre Ion Mocioalca, presedintele PSD Caras Severin, si unul dintre cei mai activi sustinatori ai premierului dupa izbucnirea dosarului “Turceni-Rovinari” in care Ponta este trimis in judecata. Mai mult, Victor Ponta a fost nas la nunta fiicei lui Mocioalca.
Un alt exemplu este Ion Calinoiu, presedintele executiv al PSD Gorj, filiala de care apartine Victor Ponta, dar si al Consiliului Judetean.
Nu in ultimul rand, unii dintre liderii din actuala conducere a PSD au renuntat la candidaturi si din cauza interdictiei de a cumula functii la nivel local si central in partid. Este cazul lui Marian Oprisan, presedintele CJ Vrancea si al PSD Vrancea. Desi, potrivit unor surse, Oprisan si-ar fi dorit o candidatura la o functie din PSD, vicepresedinte sau chiar presedinte executiv, acesta s-a hotarat sa ramana la conducerea filialei sale.
De altfel, interdictia cumulului de functii i-ar afecta si pe alti sapte candidati la functii de conducere in PSD, in eventualitatea in care vor castiga la Congresul de duminica:
Ministrul Economiei, Mihai Tudose, este si presedintele PSD Braila, organizatie la care ar trebui sa renunte in cazul in care va intra in conducerea centrala a PSD.
Liderul senatorilor PSD, Mihai Fifor, este si presedinte al organizatiei municipale PSD Craiova.
Gabriel Vlase este presedinte executiv al PSD Bacau
Gheorghe Simon este vicepresedinte PSD Maramures
Mihai Chirica este presedinte al organizatiei municipale PSD Iasi
Constantin Nita este presedintele PSD Brasov
Aurelia Fedorca este presedintele organizatiei orasenesti a PSD Negresti-Oas.
Pe de alta parte, Congresul de duminica pune in joc si functia de presedinte executiv al PSD, vizata de Valeriu Zgonea inca de la preluarea sefiei interimare a PSD de catre Liviu Dragnea.
Dupa ce functia a fost la un pas de a fi eliminata din statut, Zgonea s-a inscris in cele din urma in cursa, avand sustinerea a aproximativ 40 de filiale. Cu toate acestea, in lupta a intrat si vicepresedintele PSD Constantin Nita. Acesta a fost deranjat, potrivit unor surse social-democrate, de eliminarea functiei de prim-vicepresedinte, la care intentiona sa candideze.
Restul functiilor din conducerea PSD vor fi functii decise in Comitetul Executiv National, precum cele 8 de secretari regionali, dar si functia de secretar general, care ar urma sa-i revina, potrivit unor surse social-democrate, liderului deputatilor PSD, Marian Neacsu.
Congresul de duminica va reuni aproximativ 4.000 de delegati, care vor trebui sa aleaga noua conducere a PSD. Acestia vor primi trei buletine de vot, de culori diferite, pentru fiecare din functiile puse in joc: presedinte executiv, vicepresedinti din partea Organizatiei de Femei si vicepresedinti barbati.
Sursa foto: realitatea/ Hotnews