Conor McGregor, făcut KO de Dustin Poirier! Video

Irlandezul a suferit prima înfrângere din carieră prin KO

Conor McGregor, revenit în ring după o pauză de un an, a suferit a suferit prima înfrângere din carieră prin KO. Campionul irlandez a fost învins de americanul Dustin Poirier în main event-ul galei UFC 257 găzduită de Abu Dhabi.

Conor McGregor a fost făcut KO în repriza a doua după o serie excelentă de lovituri cu brațele, Dustin trimițându-l la podea pe irlandez cu un croșeu care și-a găsit ținta. Conor a încheiat meciul la podea, sângerând.

“Sunt fericit, dar nu sunt surprins de acest succes. Acum scorul e 1-1 (n.r. în meciurile directe), așa că poate mai luptăm încă o dată. Planul a fost să fiu tehnic și să am o selecție bună a loviturilor”, a declarat americanul Dustin Poirier la finalul meciului.

“Piciorul e complet <mort>, e compromis. Nu am reușit să ajustez loviturile. Felicitări lui Dustin, mă bucur pentru el, dar și pentru mine, deoarece am avut șansa să lupt în aceste vremuri.

E greu de digerat, nici nu-mi dau seama dacă sunt atât de supărat. Nu știu ce să zic. Voi avea o abordare diferită la al treilea duel cu Dustin. Nu e de glumă cu loviturile acestea. Lovitura aceea joasă la gambă… n-am mai trecut prin așa ceva”, a spus, la rândul său, Conor McGregor, la conferința de presă.

 

Sursa foto: sport