CONSILIUL NATIONAL de INTEGRITATE incepe procedura de selectie a PRESEDINTELUI ANI

Consiliul National de Integritate a anuntat inceperea procedurii de selectie a presedintelui Agentiei Nationale de Integritate (ANI), institutie condusa acum interimar de catre vicepresedinte, dupa ce HORIA GEORGESCU a demisionat in martie, fiind retinut de DNA in dosarul despagubirilor de la ANRP.

Potrivit Consiliului National de Integritate (CNI), concursul pentru ocuparea functiei de presedinte al Agentiei Nationale de Integritate consta intr-o proba scrisa si in sustinerea interviului. Proba scrisa este programata pentru luni, 24 august, ora 12.00, la sediul ANI, iar sustinerea interviului va avea loc vineri, 11 septembrie, ora 11.00.

CNI a anuntat, marti, ca dosarele de candidatura se pot depune pana in 22 iulie, de luni pana vineri, intre orele 09.00 – 16.30, la sediul ANI, iar planurile de management pe baza carora se vor sustine interviurile se depun tot la sediul Agentiei, intre 24 iulie si 14 august, intre orele 08.30 – 16.30.

”Procedura de selectie consta in parcurgerea etapelor prevazute de Legea nr. 144/2007, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, si de Regulamentul de desfasurare a concursului sau examenului pentru ocuparea functiilor de presedinte si/sau vicepresedinte ai Agentiei Nationale de Integritate, adoptat prin Hotararea nr. 2/2007 a Consiliului National de Integritate, cu modificarile si completarile ulterioare”, precizeaza CNI, organism aflat sub controlul Senatului.

Mandatul presedintelui Agentiei Nationale de Integritate este de patru ani, iar functia este incompatibila cu orice functie publica sau privata, cu exceptia celor din invatamantul superior.

Presedintele ANI are rang de secretar de stat, este desemnat prin concurs organizat de CNI si numit in functie de catre Senat.

Agentia Nationala de Integritate a fost condusa de Horia Georgescu incepand din aprilie 2012 si pana in luna martie a acestui an, acum fiind condusa interimar de vicepresedintele Bogdan Stan.

In 23 martie, Horia Georgescu a demisionat de la conducerea ANI, dupa ce a fost retinut de procurorii DNA in dosarul in care este acuzat ca, alaturi de alti fosti membri ai comisiei pentru stabilirea despagubirilor de la ANRP, a aprobat despagubiri pentru imobile supraevaluate cu aproximativ 75 de milioane de euro.

In 4 mai, plenul Senatului a votat un proiect de hotarare prin care Horia Georgescu a fost eliberat din functia de presedinte al ANI, in urma demisiei si dupa ce acesta a fost trimis in judecata in dosarul despagubirilor ilegale.