Constanța. Jaf la o sală de păcănele din centrul orașului

Hoțul a strâns-o de gât pe casieriță până când aceasta a leșinat

Un individ necunoscut a jefuit, luni, o sală de jocuri din centrul Constanței. Hoțul a agresat una dintre angajate reușind să se facă nevăzut cu suma de 4.000 de lei, scrie presa locală.

Incidentul a avut loc la o sală de jocuri de noroc aflată în apropierea primăriei orașului de malul mării, la intersecția bulevardului Tomis cu bulevardul Ferdinand. Conform anchetatorilor, un bărbat în vârstă de aproximativ 25 de ani a acostat-o pe casiera și i-a spus că ușa de la toaletă este defectă. Când aceasta s-a dus să verifice, bărbatul a strâns-o de gât până când a femeia a leșinat apoi a plecat cu banii găsiți în casa de marcat a sălii de jocuri.

Când și-a revenit, femeia și-a dat seama că atacatorul îi luase cheia casei de bani și că fugise cu aproximativ 4000 de lei. Casierița a fost cea care a sunat la 112. Anchetatorii au luat imaginile de pe camerele de supraveghere din zonă și continuă cercetările la fața locului.

Sursa foto: ziua de constanta