Constanța. O tânără a fost violată, iar tatăl ei ucis! Video

În noaptea de joi spre vineri, în jurul orei 03.00, un bărbat care purta cagulă a intrat în casă, peste o familie din localitatea Corbu din județul Constanța, a violat o fată de 20 de ani și i-a omorât tatăl, în timp ce pe frați și mamă i-a închis în camera de baie.

Update: „În urma activităților desfășurate, vă informăm că, la acest moment, la sediul Poliției orașului Năvodari este audiat un bărbat, bănuit de comiterea faptelor. În cauză urmează a se dispune măsurile legale, sub coordonarea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța”, a anunțat Ministerul Afacerilor Interne, într-un comunicat.

Știre inițială

„Am deplasat acolo specialiști de la Institutul Național de Criminalistică, de la IGPR, Direcție de Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului. Avem un cerc de suspecți și eu cred că este vorba despre ore, nu zile, ore în care suspectul va fi reținut”, a declarat ministrul de Interne, Lucian Bode.

„La ora 3.46, dacă rețin bine, s-a primit apelul. În câteva minute colegii noștri au ajus acolo. Din păcate avem o persoană decedată. Vom vedea care e mobilul acestei crime. Răzbunare, jaf… Vom vedea dacă au dispărut din casă bani sau alte obiecte de valoare. Audiem martorii. Cel mai important – echipa de cercetare să identifice autorul și să-l aducă în fața instanței”, a mai spus Bode.

“Aici este vorba de un dement, mă iertaţi, care la ora 3 dimineaţa intră peste o familie în casă. Vorbim de o crimă care s-a petrecut în locuinţă, nu pe stradă şi vom vedea care a fost mobilul. Forţele de ordine sunt acolo în număr suficient pentru a asigura liniştea şi ordinea publică. Aici vorbim de un caz izolat, în locuinţă a intrat un dezaxat, că nu pot să-i spun altfel, şi a făcut ce a făcut”, a precizat Bode.

Fratele bărbatului ucis a declarat că „m-a sunat soția la ora 4 fără 20 și mi-a spus că a intrat cineva peste ei, a băgat cuțitul în fratele meu și a violat-o pe fata cea mare. Erau foarte speriați. Trei copii erau în casă. A luat-o pe fata cea mare iar fratele meu a încercat să-și apere fata. N-am nicio idee ce s-a întâmplat, am rămas surprinși. Fratele și cumnata mea erau oameni obișnuiți, munceau.”

”Din ce am înțeles de la cumnata mea, criminalul, că altfel nu pot să îi spun, ar fi întrebat care e minoră, dintre fete. Și a luat-o pe cea mare. A zis că de cea mică nu se atinge că este minoră. De soție nu s-a atins, a luat-o pe cea mare în dormitor și…”, a mai spus fratele victimei.

Sursa foto: realitatea