CONSTANTIN: Romania va primi scrisoarea de conformitate din partea CE pentru deschiderea PNDR 2014-2020

Daniel Constantin

Romania va primi, pana la mijlocul lunii aprilie, scrisoarea de conformitate de la Comisia Europeana pentru deschiderea PNDR 2014-2020, iar pana la inceputul lunii mai autoritatile vor putea lansa toate masurile din program, a declarat, vineri, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, la finalul intalnirii cu comisarul european pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala, Phil Hogan.

‘Am discutat despre calendarul aprobarii noului program si elementul de noutate este acela ca, in cel mult doua saptamani, pana la jumatatea lunii aprilie, Romania va primi scrisoarea de conformitate care va certifica faptul ca toate negocierile sunt inchise si elementele au fost agreate intre cele doua parti. Daca la jumatatea lunii aprilie vom avea scrisoarea de conformitate pe urma putem sa lansam ghidurile pe toate masurile si nu trebuie sa mai asteptam acordul final pentru intregul program. Cred ca la sfarsitul lunii aprilie, inceputul lunii mai, vom fi in masura sa le lansam pe toate, dar ordinea in care le vom lansa va fi supusa unei analize in comitetul de monitorizare de unde fac parte toti partenerii sociali. Stiu ca este o asteptare foarte mare pentru toate masurile, dar noi vom incerca sa raspundem acestor asteptari’, a spus Constantin.

CITESTE SI: 

Ministrul Agriculturii a anuntat ca din 25 martie se vor primi deja primele proiecte pe doua masuri pentru care s-au incheiat deja negocierile cu Comisia Europeana, respectiv investitiile in ferme si tinerii fermieri.

‘L-am anuntat pe comisar (comisarul european pentru Agricultura — n.r.) ca Romania a luat decizia ca, pe raspunderea proprie, din 25 martie, sa primeasca deja primele proiecte pe doua masuri pentru care s-au incheiat deja negocierile cu Comisia Europeana. Avem in aceste fel acordul verbal al Comisiei. Este vorba de masura de investitii in ferme si masura pentru tinerii fermieri’, a adaugat seful MADR.

Intrebat despre cauzele intarzierilor in ceea ce priveste aprobarea PNDR 2014-2020 pentru Romania, Phil Hogan a spus ca multe state se afla in aceasta situatie, inclusiv tara sa, Irlanda.

CITESTE SI: 

‘Foarte multe programe nationale au venit in acelasi timp si toate trebuie aprobate, dar deocamdata doar 10 state au primit aprobarea. Statele membre au primit observatii si la randul lor au cerut clarificari pe anumite aspecte. Banii din program nu vor fi pierduti pentru ca reglementarea CE spune ca daca nu primesc aprobarea pana in decembrie banii se transfera pe anul urmator si nu se pierd. De asemenea, sunt foarte multe consultari cu DG mediu, DG Schimbari Climatice, DG Dezvoltare regionala dar si aspecte financiare pentru a putea verifica daca banii sunt cheltuiti in mod corect. Deci foarte multe tari, inclusiv tara de unde provin eu, Irlanda, se afla in situatia Romaniei’, a spus Phil Hogan.

Romania are alocata, prin PNDR 2014 — 2020, o suma totala de 9,363 miliarde de euro, din care 8,015 miliarde de euro reprezinta fondurile europene atribuite Romaniei, iar 1,347 miliarde de euro reprezinta contributia nationala.

Sursa foto: realitatea.net