Consulatul onorific al Romaniei din Liechtenstein a fost redeschis pentru promovarea intereselor tarii noastre

Consulatul onorific din Liechtenstein a fost redeschis pentru a reprezenta si promova, in cooperare cu Ambasada Romaniei la Berna, interesele statului roman in Principatul cu 35.000 de locuitori, a precizat, la solicitarea Mediafax, Ministerul de Externe.

Relatiile politico-diplomatice dintre Romania si Principatul Liechtenstein sunt gestionate de Ambasada de la Berna, dar autoritatile romane au decis redeschiderea Consulatul onorific la Vaduz pentru a sprijini misiunea diplomatica din capitala Elvetiei, “in demersurile partilor de dinamizare a relatiilor si cooperarii bilaterale, in plan politic, economic, cultural, stiintific”, precizeaza sursa citata.

Consulatul onorific al Romaniei la Vaduz are sarcina “de a reprezenta si promova, in stransa si permanenta cooperare cu Ambasada Romaniei la Berna, interesele statului roman in plan politic si economic, in mediile politice, economice si culturale din Principat” si de a stimula dezvoltarea relatiilor, precum si facilitarea contactelor economice si comerciale intre companii romanesti si straine.

Totodata, Consulatul va oferi informatii si consultanta privind mediul de afaceri si oportunitatile din Romania si va promova cooperarea intre reprezentantii comunitatilor romanesti la nivel local.

Potrivit MAE, consulii onorifici indeplinesc “atributii consulare care nu implica exercitarea autoritatii de stat” si nu pot presta “serviciile consulare pe care le presteaza Sectia Consulara”. De asemenea, ei nu detin “competente in materia eliberarii de pasapoarte, acte de stare civila, autentificarii de inscrisuri, procuri sau declaratii”.

Cheltuielile privind deschiderea si functionarea Consulatelor onorifice ale Romaniei sunt acoperite de seful Consulatului onorific respectiv, “principiu care se aplica si in cazul Consulatului onorific al Romaniei de la Vaduz”, mai informeaza Ministerul de Externe.

La 31 decembrie 2012, volumul schimburilor bilaterale dintre Romania si Liechtenstein au atins valoarea de 3,97 milioane de euro.

Sursa foto: realitatea.net