CONSULTARILE de la COTROCENI: KLAUS IOHANNIS a prezentat CONCLUZIILE discutiilor. UPDATE

Presedintele KLAUS IOHANNIS continua, miercuri, consultarile cu partidele pe cele trei legi privind SECURITATEA NATIONALA, la Palatul Cotroceni fiind invitati reprezentantii UNPR, ALDE si cei ai minoritatilor nationale.

UPDATE 13.30: Presedintele KLAUS IOHANNIS a prezentat concluziile CONSULTARILOR intr-o scurta declaratie de presa: 

„Prevederi legale sint invechite, inadaptate sau greu de aplicat. Daca vorbim de legislatia in domeniul securitatii nationale, nu ma refer doar la legi despre combaterea terorismului sau servicii secrete, ci si la legi despre organizarea armatei. Toate aceste legi trebuie actualizate. Alte legi trebuie create, fiidca sint domenii deloc reglementate. Pentru toate aceste motive am decis sa am o runda de consultari. Am inceput luni, cind am avut o discutie foarte buna cu premierul. Ieri am avut consultari cu trei grupuri, azi am avut cu inca trei. Le-am prezentat tuturor situatia si am ajuns la citeva concluzii comune.

In toate discutiile am subliniat ca e nevoie de actualizarea legilor, e nevoie de consultare atat in zona politica, cat si cu zona societatii civile, ca e nevoie de o abordare care duce la largi majoritati.

E nevoie de o abordare ce are nevoie de profesionalizare in acest domeniu. Legile securitatii nationale nu privesc un partid, ci ne privesc pe toti, politicieni si cetateni. Legislatia poate fi stabila si buna doar daca e insusita de cea mai mare parte a politicienilor si larg aprobata de societatea civila .

E foarte important in acest domeniu sa intelegem ca pe de o parte avem drepturile civile care trebuie garantate, pe de alta parte avem nevoie de securitate, mai ales securitatea cetateanului. Intregul complex de legi trebuie elaborat astfel incat sa fie garantate drepturile si libertatile, dar si cetateanul sa fie linistit ca statul face tot ce poate pentru a-i garanta securitatea.

Am vazut cu totii atentatele teroriste si aceasta este zona pe care nu si-o doreste nimeni. Aici asteapta cetateanul de la stat, de la servicii sa faca tot ce se poate face pentru a preveni.

Pentru a putea face aceste lucruri e nevoie de o legislatie actuala, clara, stabila, care creeaza predictibilitate in domeniu.

Din discutiile cu premierul si cu partidele s-au desprins cateva chestiuni. Putem vorbi de doua pachete legislative:

Primul format din trei legi: e in procedura avansata in Guvern imbunatatirea Legii de combatere a terorismului; a doua lege in proceduri este Legea care clarifica situatia cartelelor prepay. A treia e legea cybersecurity.

Premierul m-a asigurat ca aceste trei legi vor parcurge intreaga procedura astfel ca la sfarsitul lunii mai vor putea fi trimise in Parlament ca initiative legislative. Din discutiile cu partidele, e fezabil sa fie votate in aceasta sesiune parlamentara. In cursul lunii iunie ele pot fi trecute prin ambele camere. Aceste lucruri au fost acceptate de toti

Al doilea pachet e mult mai mare. Contine legi care nu sunt inca in faza atat de avansata. Unele au o gandire la baza, altele au un prim draft, altele nu au nici un draft. Pentru acest al doilea pachet am propus grupurilor parlamentare o alta abordare. Am propus o comisie speciala la Parlament, care impreuna cu specialisti din Guvern si institutiile vizate sa elaboreze proiectele de legi, astfel incat in 2017 majoritatea acestor legi sa poata fi actualizate.

Acest demers are cateva avantaje certe: in aceasta comisie speciala, partidele vor trimite oameni care se pricep in doemniul securitatii nationale. Acesti oameni vor fi dintre cei care cu mare probabilitate se vor regasi in viitorul parlament. In acest fel avem o mare sansa sa rezolvam doua lucruri: profesionalizarea parlamentarilor si crearea unei continuitati intre Parlamente. 

Nu putem sa elaboram legi bune pentru o perioada scurta. Securitatea nationala e un domeniu sensibil. Cei care se ocupa trebuie sa fie foarte buni cunoscatori. Asa vom avea sansa unei legislatii imbunatatite, asumate de o mare parte din clasa politica, acceptate de societatea civila.

Ce am discutat nu s-a referit la continutul acestor legi, nu am discutat detalii. Acest lucru il fac specialistii. Noi am discutat calendarul si modul de abordare a intregii legislatii. Avem primul pachet care va fi elaborat destul de repede, dand institutiilor un cadru in care sa actioneze ferm.

Cu aceasta ocazie am atins o chestiune foarte importanta, numita controlul parlamentar. Am pornit discutia de la comisiile care controleaza serviciile secrete si am reusit sa ajungem la o discutie foarte serioasa pe controlul parlamentar. Cu totii ne dorim un Parlament puternic, care elaboreaza legi clare si care exercita efectiv si eficient controlul parlamentar. Acesta e un lucru pe care mi-l doresc foarte mult. Am speranta ca viitorul Parlament va face exact acest lucru”, a declarat KLAUS IOHANNIS.

UPDATE 12.20: Calin Popescu Tariceanu vrea doua comisii parlamentare pentru controlul serviciilor secrete, in loc de una singura – asa cum e in prezent. Presedintele ALDE a spus ca aceasta a fost una dintre temele de discutii cu presedintele Klaus Iohannis in cadrul dezbaterilor de astazi privind legile sigurantei. “Este preferabil sa avem doua comisii in loc de una singura. Conditia esentiala este cu cine este mobilata comisia, sa aiba si cunostinte in domeniu si sa nu aiba vulnerailitati”, a declarat Tariceanu.

El a mai spus si ca serviciile secrete ar trebui sa fie obligate sa dezvlauie toate operatiunile in fata membrilor acestor comisii parlamentare, dand exemplul Italiei, unde doar operatiunile in curs sunt secrete. “In Italia nu exista ca serviciile sa se prevaleze de secretul profesional, trebuie sa devoaleze tot, in afara de anchetele aflate in derulare”.

UPDATE 10.45: Liderul UNPR, Valeriu Steriu, a declarat, la iesirea de la intalnirea cu presedintele Romaniei, ca legile discutate sunt foarte importante prin prisma evenimentelor din ultimele luni si ca este nevoie de o actualizare a legislatiei in privinta acestora. Acesta a punctat ca formatiunea sa este deschisa pentru a participa la orice grup de lucru.

“Noi am propus chiar o comisie speciala in acest sens pentru a veni cu o modernizare pentru aceste institutii. UNPR are expertiza necesara, a aratat in ultimii ani o deschidere pentru tot ce inseamna sprijin in legislatia privind siguranta nationala, atat in sustinerea strategiei nationale, cat si cresterea bugetului pentru Aparare la 2% in anii trecuti.

Am inaintat domnului Iohannis un document de pozitie privind viziunea UNPR pe aceste subiecte, suntem foarte deschisi si vom colabora pe orice tip de proiect care priveste securitatea nationala. Dorim sa contribuim ca legile Big Brother sa fie finalizate in aceasta sesiune parlamentara, deci pana la sfarsitul lunii iunie. Am aratat ca din punctul nostru de vedere nu va fi vacanta electorala si parlamentara pentru subiecte atat de importante”, a spus liderul UNPR.

Valeriu Steriu a punctat ca legea terorismului exista din 2004, dar ca de atunci a aparut Statul Islamic si alte aspecte care nu sunt prevazute in legea actuala. “Avem legi care au dat Romaniei o acoperire buna, punem spune ca serviciile au facut treaba buna. Trebuie sa fim cu un pas inaintea celor care sunt ataptati”, a continuat liderul UNPR.

“Suntem constienti in egala masura si la ceea ce inseamna libertatile cetateanului, dar si la ceea ce inseamna dreptul familiei romanilor de a trai in siguranta si in confort in Romania”, a mai spus Steriu.

STIRE INITIALA

Reprezentantii UNPR sunt primii chemati, incepand cu ora 10:00, la discutii cu presedintele KLAUS IOHANNIS pe marginea celor trei legi privind SECURITATEA NATIONALA la care lucreaza Guvernul si care ar urma sa fie trimise Parlamentului spre dezbatere. Presedintele va avea intalniri pe aceeasi tema, incepand cu ora 11:00, si cu cei de la ALDE, iar de la ora 12:00 cu reprezentantii minoritatilor nationale.

CITESTE SI: CONSULTARI LA COTROCENI: DELEGATIA UDMR A IESIT DE LA DISCUTIILE CU PRESEDINTELE. CONCLUZII. UPDATE

Delegatia UNPR va fi condusa de Valeriu Steriu alaturi de care vor merge la Cotroceni vicepresedintii Gheorghe Emacu si Eugen Nicolicea, liderul deputatilor UNPR Ion Raducanu si  secretarul general adjunct al formatiunii, senatorul Ion Toma.

ALDE va fi reprezentata de copresedintii Calin Popescu-Tariceanu si Daniel Constantin, Teodor Melescanu si de liderii celor doua grupuri parlamentare de la Senat si Camera Deputatilor, Daniel Barbu si Bogdan Ciuca.

Sursa foto: realitatea