Contractul cu Bechtel: Guvernul va sesiza DNA in cazul fostilor ministri Macovei, Berceanu, Dobre si Vladescu

Corpul de control al Guvernului a gasit mai multe nereguli in derularea contractului incheiat cu Bechtel pentru constructia Autostrazii Transilvania, motiv pentru care Executivul va sesiza DNA si SRI, acuzand posibile fapte de natura penala comise de fostii ministri Gheorghe Dobre, Sebastian Vladescu, Monica Macovei, Radu Berceanu si fostul sef CNADNR Cristian Duica, se arata intr-un comunicat de presa transmis Mondo News.

In urma verificarilor facute de inspectori s-a constat, printre altele, ca intelegerea cu Bechtel a fost modificata, in 2009, fara respectarea dispozitiilor legale, ceea ce a condus la prejudicii pentru stat.

In raportul citat si de Mediafax se  arata ca renegocierea contractului, stabilit initial la “valoarea corecta” si certificata ca atare de 2,2 miliarde euro, a fost initiata, in 2005, fara un mandat din partea Guvernului, fiind doar un mandat acordat de fostul ministru al Transporturilor Gheorghe Dobre (PDL), iar lucrarile fiind intârziate. Negocierile au fost coordonate de Gheorghe Dobre si fostul ministru al Finantelor Sebastian Vladescu.

Prin incheierea unui acord de modificare la contract, in baza unei hotarari de guvern initiata de Dobre si avizata de Vladescu si fostul ministru al Justitiei Monica Macovei, statul a fost pagubit cu 40 milioane euro, prin reclasificarea acestei sume, acordate initial cu titlu de avans, drept cheltuieli de mobilizare, cu incalcarea dispozitiilor legale. Inspectorii arata ca ministrii stiau, conform notei de fundamentare a hotaririi de guvern, ca aveau obligatia recuperarii acestei sume.

Pentru crearea unei “aparente de legalitate”, a fost insa acceptata cresterea cheltuielilor de mobilizare de la 30 milioane euro la 70 milioane euro, cu toate ca acestea se refereau la activitati anterioare inceerii constructiei, iar constructiile erau deja incepute din 2004.

Inspectorii ii acuza astfel pe ministrii Dobre, Vladescu si Macovei ca au creat un artificiu pentru a justifica faptul ca Bechtel a pastrat 40 milioane euro.
in raport se mai arata ca reprezentantii Companiei Nationale pentru Autostrazi si Drumuri Nationale (CNADNR) nu au pus la dispozitia Corpului de Control originalul contractului, iar acesta nici nu a fost gasit in pofida cautarilor la mai multe institutii, fiind obtinute doar copii certificate. In final, la CNADNR a fost identificat un exemplat marcat “conform cu originalul”, in limba engleza, care ar fi originalul documentului aflat in posesia statului.