Contractul prin care Camelia Fercu a fost detasata ca directoare a Scolii 10 din Bucuresti, suspendat de ISMB

Contractul de detasare a directoarei scolii nr. 10 din Capitala a fost suspendat de Inspectoratul scolar al Municipiului Bucuresti (ISMB), joi, chiar in ziua cand ar urma sa fie cunoscute rezultatele anchetei facute de ISMB in cazul invatatoarei acuzate ca cerea cadouri de la parintii elevilor.

Surse din cadrul Scolii nr. 10 au declarat, pentru Mediafax, ca ISMB a luat hotararea de a suspenda contractul prin care Camelia Fercu era detasata ca director la aceasta unitate de invatamant.

Decizia ISMB vine la o zi dupa ce ministrul Educatiei, Remus Pricopie, declara, in contextul anchetei de la scoala 10, ca fondul clasei poate exista doar ca initiativa a parintilor si este ilegal daca este gestionat de scoala, prin invatatoare, profesori sau director. Ministrul Educatiei a adaugat ca fondul clasei cerut si gestionat de reprezentanti ai scolii poate avea chiar si incadrare penala. 

Dosarul deschis pe numele invatatoarei de la scoala nr. 10 acuzata ca cerea cadouri de la parintii elevilor a fost trimis, miercuri, de procurori la Sectia 6 Politie, pentru continuarea cercetarilor, anchetatorii urmand sa stabileasca lista persoanelor care vor fi citate pentru audieri.

Surse din Politie au declarat, miercuri, pentru Mediafax, ca procurorii Parchetului de pe langa Judecatoria Sectorului 2 au trimis la Sectia 6 dosarul deschis pe numele invatatoarei Dana Blandu, dupa ce, in urma cu aproximativ o saptamana, Inspectoratul Scolar al Municipiului Bucuresti a depus plangere pe numele acesteia.

Potrivit surselor citate, politistii Biroului de Investigatii Criminale au primit de la Parchet inclusiv un CD cu imagini.

Anchetatorii care fac cercetari in acest caz pentru primire de foloase necuvenite, urmand sa stabileasca, impreuna cu procurorul de caz, lista persoanelor care vor fi citate pentru audieri.

De asemenea, vor fi stabilitate si alte detalii referitoare la ancheta, intre care si o descindere la sediul scolii nr. 10, de unde urmeaza sa fie ridicate mai multe documente, au precizat sursele citate.

Inspectoratul scolar al Municipiului Bucuresti (ISMB) va finaliza cel mai tarziu joi raportul privind situatia de la scoala nr. 10, unde un parinte a reclamat-o pe invatatoarea Dana Blandu pentru ca cerea bani pentru cadourile ce urmau sa fie oferite de sarbatori conducerii unitatii si altor angajati.

“Vorbim de cel mai tarziu joi, dar nu exclud ca, in cazul in care vom avea deja toate interviurile incheiate, raportul sa fie gata chiar si miercuri”, a declarat pentru Mediafax inspectorul general scolar al Capitalei, Constantin Traistaru.

Potrivit inspectorului general, echipa de control a ISMB discuta cu profesorii si cu parintii despre incident, analizeaza daca a fost respectat regulamentul scolar, dar, mai ales, daca acea colecta de bani pentru cadouri a fost un incident sporadic sau este un fenomen.

“Vom urmari sa vedem daca acest tip de colecta de bani pentru cadouri de sarbatori este un caz izolat sau un fenomen obisnuit. De aceea avem nevoie de declaratiile parintilor, dar si ale profesorilor. De asemenea, este important sa analizam regulamentul scolar de ordine interioara, sa vedem daca exista specificat ceva cu privire la colectele de bani”, a mai spus inspectorul general scolar.

Inspectorul general Constantin Traistaru a cerut praintilor sa nu incurajeze astfel de practici, ci sa reclame la ISMB ori de cate ori le sunt ceruti bani pentru cadouri sau pentru alte scopuri.

Echipa Inspectoratului scolar al Municipiului Bucuresti a inceput, luni, o analiza la Scoala nr. 10. in paralel, la nivelul unitatii de invatamant se desfasoara o ancheta interna, comisia de cercetare fiind desemnata luni de catre Consiliul de Administratie al scolii.

Inspectoratul Scolar al Municipiului Bucuresti s-a autosesizat, la sfarsitul anului trecut, in cazul invatatoarei Dana Blandu, de la Scoala nr. 10, care ar fi cerut parintilor bani pentru cadourile ce urmau sa fie date de sarbatori unor angajati ai unitatii. Cercetarile in acest caz au inceput in 6 ianuarie, intrucat personalul din scoala a fost liber in vacanta de sarbatori, iar angajatii nu pot fi chemati la serviciu din concediu, conform legii.

Totodata, ISMB a sesizat, in 30 decembrie, Parchetul de pe langa Judecatoria Sectorului 2, in legatura cu presupuse fapte penale savarsite de invatatoarea Dana Blandu, de la scoala nr. 10 din Capitala, acuzata ca ar fi cerut parintilor bani de cadouri.

Reprezentantii ISMB declarau atunci, pentru Mediafax, ca aspectele penale in acest caz vor fi analizate de catre Parchet, iar cele administrative, de catre unitatea de invatamant.

Inspectorul general scolar al Capitalei, Constantin Traistaru, a spus ca daca se dovedeste ca invatatoarea este vinovata, ea risca sanctiunea maxima a excluderii din invatamant.

Reprezentantii ISMB au contactat-o si pe femeia care a facut denuntul, mama unui elev de la clasa invatatoarei, aceasta fiind invitata la discutii.
Ancheta in acest caz a inceput dupa ce in presa a fost prezentata o inregistrare video preluata de pe YouTube, in care este surprinsa o discutie intre parinti si o invatatoare de la scoala nr. 10 din centrul Capitalei, care cere bani pentru cadourile de sarbatori.

Parintii ii reproseaza invatatoarei ca le cere prea multi bani, aceasta spunand ca trebuie sa fie oferite cadouri atat secretarei scolii si bibliotecarei, cat si paznicilor si femeilor de serviciu.

Potrivit discutiei surprinse in inregistrarea video, invatatoarea le reproseaza parintilor ca nu au strans suficienti bani de cadouri: “Astea-s cadourile voastre? Am sunat. Mai vine ceva, nu mai vine. Atat va reprezinta? Nu sunteti cartofi, nu sunteti oi sa va invat!”.

“Eu v-am intrebat: v-ati organizat? Este in politica romaneasca, balcanica, de sarbatori sa se ofere. Mi s-a spus ca aveti un buget de 50 de lei la patru oameni. si am intrebat cui dati aceste cadouri? Mi s-a spus: trei profesori si un director. si cealalta directoare are bube? si copiii nu saluta doctorul, femeile de serviciu?”, le reproseaza invatatoarea parintilor.

Cand un parinte spune ca deja au dat 200 de lei in 26 noiembrie si sustine ca nu este normal sa dea 1.000 de lei ca vine Mosul, invatatoarea ii raspunde: “Bun, foarte bine, asta va reprezinta!”.

Invatatoarea spune apoi ca de 50 de lei pot fi cumparate sticle cu bautura pentru paznici: “Cincizeci de lei de la Mos duceti spre cele sapte sticle de bautura pentru bodyguarzi. sapte ori sapte sunt 49. Ce am cerut, fratele meu, ce am cerut?. Foarte bine, sapte lei pentru bodyguard nu e nicio problema. Un cadou pentru bodyguard este perfect la 10 lei. Dar ca sa ii dai secretarei scolii, bibliotecarei si informaticii …”.

inrebata de un parinte de ce trebuie sa dea bani pentru bibliotecara si pentru informatica, invatatoarea ii raspunde: “Pentru ca este in comunitate, doamna”.

Atunci cand parintii ii spun ca nu pot da 500 de lei pentru cadouri, profesoara le raspunde: “Nu este problema mea! Pe mine nu ma incalzeste, nu primesc onoruri, nu ma muta de la tara, nu mi se intampla nimic. Copiii vostri insa o sa fie, in schimb, niste saraci in suflet! Pentru ca i-am vazut cum doreau sa se duca sa ofere”.

Invatatoarea le spune apoi ca “urmatoarea miscare este de Paste” si le recomanda sa se gandeasca pana atunci daca doresc sa se alinieze “unui sistem romanesc, balcanic, de stat”.

Aceasta a mai spus ca, nici cand avea “clasa de tigani”, nu avea asa cadouri.

Presedintele Consiliului National pentru Combaterea Discriminarii (CNCD), Csaba Asztalos, declara pentru Mediafax ca institutia ar putea analiza cazul invatatoarei care a cerut parintilor bani de cadouri, dar nu a primit deocamdata sesizari si asteapta finalizarea anchetei inspectoratului scolar.

Asztalos preciza ca, daca CNCD se va ocupa de acest caz, va fi analizata intreaga declaratie a invatatoarei sub aspectul unui posibil tratament diferentiat al elevilor in functie de contributia parintilor, si nu doar afirmatia acesteia ca nici cand avea “clasa de tigani”, nu primea asa cadouri.