Coronavirus în România. Buletinul oficial prezentat astăzi de autorități

Grupul de Comunicare Strategică a anunțat, sâmbătă, în cadrul buletinului oficial zilnic, că până astăzi, 1 august, pe teritoriul României, au fost confirmate 52.111 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 27.346 de pacienți au fost declarați vindecați și 4.596 de pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.225 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Până astăzi, 2379 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.  În intervalul 31.07.2020 (10:00) – 1.08.2020 (10:00) au fost înregistrate 36 de decese (25 bărbați și 11 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Arad, Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Brăila, Brașov, Buzău, Dâmbovița, Galați, Ialomița, Maramureș, Mehedinți, Olt, Prahova, Sălaj, Suceava, Vâlcea, Vaslui, Ilfov și Municipiul București. Dintre acestea, 3 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 50-59 ani, 11 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 12 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 10 decese la categoria de peste 80 de ani. Toate cele 36 de decese înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.445. Dintre aceștia, la ATI sunt internați 401 pacienți. Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 1.226.058 de teste. Dintre acestea 23.451 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 13.756 în baza definiției de caz și a protocolului medical, iar 9.695 la cerere.

Pe teritoriul României, 4.742 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 4.284 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 16.110 persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 58 de persoane.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 5.486 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 1.891 în Italia,  561 în Spania, 124 în Franța, 2.558 în Germania, 157 în Marea Britanie, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 4 în SUA,  111 în Austria, 3 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Elveția, 2 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 16 în Grecia, 2 în Cipru  și câte unul  în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Emiratele Arabe Unite, Malta, Brazilia, India, Bulgaria, Kazakhstan, Ucraina, Suedia și Republica Congo.

De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 123 de cetățeni români aflați în  străinătate, 31 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 9 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția, unul în SUA, unul în Brazilia și unul în Republica Congo, au decedat. Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 189 au fost declarați vindecați: 159 în Germania, 18 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.

Sursa foto: adevarul