Cosmin Contra: Cristi Chivu vrea sa se lase, nu mai poate juca!

Cosmin Contra, antrenorul echipei Petrolul Ploiesti si fostul coleg de la nationala al lui Cristi Chivu, a dezvaluit ca a purtat o discutie cu fostul capitan al nationalei Romaniei in urma careia a inteles ca acesta a ajuns la finalul carierei, el urmand a se retrage din activitate in vara, la sfarsitul actualului sezon, informeaza postul de televiziune Dolce Sport.

Contra a dezvaluit ca a incercat sa-l aduca pe Chivu la Ploiesti, insa a renuntat cand l-a simtit pe acesta pe punctul de a agata ghetele in cui.

“Am avut o discutie cu Chivu, dar nu sa vina ca jucator. Nu mai poate. El acum face recuperarea pentru ca mai are contract cu Inter pana in vara. El vroia sa se lase din vara trecuta, daca ajungea la o intelegere cu cei din conducerea lui inter, dar n-a vrut Mazzari, pentru ca se baza pe el.

Acum va incerca din nou, dar din ce l-am simtit eu ii va fi foarte greu sa revina. Cred ca vrea sa se lase. El ar vrea sa mai joace, dar nu mai poate”, a povestit Contra la Dolce Sport.

Cristi Chivu, in varsta de 33 de ani, ar putea reveni in fotbalul romanesc, el dandu-si deja acordul pentru a face parte din echipa lui Gica Popescu de la FRF, daca “Baciul” va castiga alegerile.

Fundasului de la Inter Milano i s-a propus postul de director al Departamentului pentru Relatii Internationale din cadrul FRF.

Sursa foto: newshopper.sulekha.com